Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Se caută manager pentru Spitalul Orășenesc Darabani

Astăzi s-a publicat în ziarul Monitorul de Botoșani anunțul de organizare a concursului pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Orășenesc, din subordinea Consiliului Local Darabani. Data corectă de desfășurare a concursului este 20 septembrie(nu 20 august, cum eronat este publicat în cotidianul botoșănean). Fiecare pasează vina pentru această greșeală în ograda celuilalt, iar nouă ”ni se duce iar, vestea”. Președintele comisiei de concurs este Lucian Florea. S-a lucrat mult la regulamentul de organizare și desfășurare a concursului, iar secretarul Paulică Zahariea a predat Consiliului de Administrație al Spitalului, varianta rere...vizuită a regulamentului, care conține toate detaliile concursului. Termenul limită de depunere a dosarelor candidaților este 14 septembrie, iar persoana de contact este Haha Dimitru, președintele CA al Spitalului Orășenesc.
Condițiile principale pe care trebuie să le îndeplinească viitorul manager al spitalului sunt vechimea în posturi, cu studii universitare de lungă durată și deținerea unei specializări sau atestat în managementul sanitar. Candidații vor susține în fața comisiei de concurs un proiect de management al spitalului. Eventualele contestații vor fi soluționate de către o comisie condusă de Relu Cricleviț. Viitorul manager al unității sanitare încheie un contract cu Consiliul Local Darabani, pe o perioadă de trei ani de zile, dar la finalul fiecărui an, se face o evaluare pe baza criteriilor de performanță stabilite de către Ministerul Sănătății.
”Dorim o participare cât mai numeroasă la acest concurs”, ne-a declarat primarul Ghiorghi Burlacu. Se pare că, favorit pentru ocuparea fotoliului de manager al spitalului este Lucian Irimia, dar până la data desfășurării concursului se pot întâmpla multe.(L. B.)
Adauga un comentariu
Dărăbănenii au aprins, pentru a câta oară, flacăra speranţei în oraş. Până când?
Regulament Cupa DARABANENI.RO editia a II-a la fotbal in sala
Reducere de 10% la plata integrală a taxelor şi impozitelor locale
NOI Condiţii şi acte pentru ajutorul social şi alocaţia complementară










































