Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 6 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și ne... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Prof. univ. dr. Gheorghe Moroşanu: „Sunt sufleteşte aproape de soarta Darabaniului” FOTO

Matematicianul Gheorghe Moroșanu s-a născut la Darabani pe 30 aprilie 1950. A urmat cursurile școlii primare și gimnaziale la Teioasa și apoi liceul la Darabani. A devenit încă din adolescență colaborator al revistei „Gazeta matematică”. Și-a urmat chemarea și s-a înscris la Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Nu renunță la visul de a deveni profesor universitar și după o perioadă scurtă în care a activat ca profesor de liceu și cercetător la Institutul „Octav Mayer”, accede la catedra universitară, odată cu susținerea doctoratului în 1981. Munca de cercetare și de la catedră din anii '80, i-a fost recompensată prin accedere rapidă în ierarhia universitară după Revoluție. În 1990 devine conferențiar iar în 1991 profesor. În 2002 a părăsit universitatea ieșeană, cu care va mai colabora până în 2004 și a acceptat oferta celor de Central European University din Budapesta.

A fost de două ori visiting profesor în Statele Unite și cercetător la Universitatea din Stuttgart. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări în țară și în străinătate. Este autorul a 15 cărți ca autor unic sau coautor și a semnat 130 de articole în reviste de specialitate. A deținut și funcții de conducere, fiind Șef al Departamentului de Matematică al CEU Budapesta, perioadă în care a obținut acreditarea programului de doctorate al acestei universități în SUA. În 1983 a primit din partea Academiei Române premiul „Gheorghe Lazăr”, în 2007 i-a fost acordat titlul de Cetățean de onoare al orașului Darabani, în 2008 Președintele Ungariei i-a decernat titlul „Egyetemi tanár” (profesor universitar în Ungaria) iar în 2016 a fost primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța.

Domnule profesor, de unde a pornit drumul spre matematici al lui Gheorghe Moroșanu? Care sunt amintirile, imaginile suvenir pe care le păstrați din copilărie?

Am văzut lumina zilei în anul 1950 în fostul sat Teioasa, care în prezent este integrat în localitatea (orășelul, fostul târg) Darabani din județul Botoșani. De la casa părintească (situată chiar lângă Vatra Jocului, unde se organizau horele satului) se vedea Prutul care a devenit frontieră după Al Doilea Război Mondial, separând astfel în mod artificial românii de pe cele două maluri. Am aflat de la părinții mei încă din copilărie că, înainte de război, se putea călători de la Teioasa la Cernăuți, luând trenul, după trecerea pe malul celălalt al Prutului. Am mai aflat că tatăl meu fusese pentru scurt timp ceferist pe linia respectivă, ceea ce nu a mai fost posibil după război. Această separare a românilor printr-o frontieră artificială mi-a creat o problemă existențială încă din copilărie, problema pe care o am și în momentul de față, văzând că unirea Basarabiei cu țara este mereu amânată, iar Bucovina de Nord și Ținutul Herței par să fie definitiv pierdute. De asemenea, am mai aflat atunci că tatăl meu fusese în război, ajungând cu regimentul său până in Crimeea. Mă fascinau povestirile lui despre experiența sub arme. S-a întors din război sănătos, doar cu un timpan spart din cauza unei explozii. Alții nu s-au mai întors. Ceea ce îmi povestea tatăl meu era doar partea pozitivă a experienței trăite, niciodată nu pomenea despre ororile războiului. Cred ca se gândea ca nu ar fi potrivit pentru un copil. 



Îmi amintesc cu plăcere de satul Teioasa de atunci, unde obiceiurile de sărbători și de nuntă erau încă bine păstrate. Mă simțeam bine în peisajul de acolo, înconjurat de păduri și de apa Prutului, la care din păcate nu aveam acces din cauza unei fâșii de pământ arate care urma îndeaproape cursul râului, reprezentând frontiera românească. Dincolo de apa Prutului, frontiera era marcată printr-un un gard de sârmă ghimpată, cu posturi de pază fixe instalate de grănicerii Uniunii Sovietice. De multe ori, copiii din sat treceau fâșia pentru a se scalda în Prut. În aceste cazuri, se întâmpla că patrula îi „aresta” pe copii și îi ducea la pichetul de grăniceri de lângă biserica din sat. Aici copiii erau sfătuiți să nu mai treacă frontiera și uneori, drept pedeapsă, erau trimiși la bucătăria pichetului pentru a curăța cartofi. În general, copiii erau bine tratați de grănicerii noștri. În particular, copiii din sat erau invitați în unele seri în curtea pichetului pentru a urmări împreună cu militarii filme proiectate în aer liber. Am participat eu însumi de câteva ori la asemenea proiecții.



Satul Teioasa era (și este) traversat de un pârâu care se varsă în Prut, unde uneori pescuiam țipari împreună cu alți copii. În timpul verii, gospodinele puneau în pârâu cânepa la „murat” și, după o vreme, toată valea se umplea de mirosul specific de cânepă. A dispărut și acest obicei deoarece nimeni nu mai are nevoie de cânepă. De asemenea, mi-au rămas în minte jocurile cu copiii de seama mea, culesul de cireșe și alte fructe din fosta livadă boierească, culesul de ciuperci din pădurea numită „Patru Stejari” (despre care s-a mai scris) etc. Am fost al 14-lea și ultimul copil al familiei. Tatăl meu, Ion Moroșanu, se trăgea din moroșanii din Maramureș veniți cu ani în urmă pe moșia boierului Theodor Balș, unde,  probabil, au sperat să trăiască mai bine. A avut doi frați (Dumitru și Vasile, ale căror case erau situate tot lângă Vatra Jocului, ca și a noastră) și o soră, Miluța Ciubotaru, a cărei casă se afla mai departe, chiar lângă satul Cornești (de asemenea integrat mai târziu în localitatea Darabani, ca și Teioasa). În Teioasa erau mulți care purtau numele de Moroșanu. Mama mea, Maria Moroșanu, provenea din familia Ceică, cu presupuse rădăcini rutene. Părinții mei erau țărani mijlocași, stăpâni peste 7 hectare de pământ arabil, plus o porțiune de pădure.

Erau oameni recunoscuți pentru hărnicia și onestitatea lor. M-au crescut cu multă dragoste și dăruire, oferindu-mi condiții deosebite în toți anii de școală, până la terminarea studiilor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În particular, când plecam la Iași la sfârșitul vacanțelor, îmi dădeau ultimii bani din casă. Atmosfera din familie era deosebit de caldă și primitoare. De la 3-4 ani am crescut doar împreuna cu sora mea Olga (Olguța, cu 6 ani mai mare ca mine) și Constantin (Costică, cu 10 ani mai mare). Ceilalți 4 frați (Virginia, Ioan, Aurica si Elena) plecaseră de acasă, prin căsătorie sau/și din cauza serviciului. Menționez ca dintre cei 14 copii născuți de mama mai rămăseseră în viață 7.



Astăzi, mai suntem 5 copii în viață (Aurica și Ioan ne-au părăsit deja). Pe bunici nu i-am cunoscut fiindcă am venit târziu pe lume. Atât Olguța cât și Costică au fost foarte buni cu mine. Olguța, care era mai apropiată de mine ca vârsta, m-a învățat să citesc și să scriu încă înainte de a împlini eu 5 ani. De altfel, eu însumi o rugam mereu să-mi spună și mie ce învață la școală. Așadar, Olguța a fost pentru mine prima educatoare. Tot ea m-a ajutat material în perioada studenției, alături de părinții mei. Îi sunt foarte recunoscător pentru asta și mă bucur că am ocazia să îi mulțumesc în mod public. Le sunt foarte recunoscător și părinților mei pentru educația deosebită și pentru devotamentul sufletesc și material fără rezerve. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Un eveniment neplăcut în viața familiei a fost colectivizarea agriculturii, încheiată în 1962, când familia mea a trebuit sa cedeze pământul și celelalte proprietăți. Părinții mei au fost nevoiți să se înscrie în GAC (Gospodăria Agricolă Colectivă), altfel sora mea Elena (contabilă) și fratele meu Ioan (pompier militar) și-ar fi pierdut slujbele. Îmi amintesc că era mare jale în casă. Eu însumi mă gândeam că nu voi mai putea continua școala. A urmat o perioadă grea pentru noi, dar am reușit să supraviețuim și chiar să ne îndeplinim proiectele de viaţă.

Cum ați caracteriza anii de școală în Darabani, au fost profesori care v-au îndreptat spre matematică?

Am început școala la Teioasa, la vârsta de 7 ani, așa cum era regula atunci. După cum am spus, învățasem deja cu sora mea Olguța să citesc și să scriu încă înainte de a împlini vârsta de 5 ani. Citeam din cărțile și ziarele pe care le găseam prin casă. Îmi amintesc că învățasem pe de rost o carte în care se vorbea despre un „baobab înaripat”, carte cumpărată de mama mea de la magazinul din Teioasa o dată cu pachețelul de drojdie pentru Sfintele Paști (daca voiai drojdie, trebuia sa cumperi obligatoriu o carte, altfel cărțile existente în stoc nu s-ar fi vândut prea repede). Nu știam ce înseamnă baobab, credeam că este un animal, mai ales că acolo scria că era înaripat. Deși eram deja inițiat în tainele cititului și scrisului, nu m-am plictisit la școală, unde învățam mereu lucruri noi în mod sistematic. În primii 4 ani de școală am avut o învățătoare de excepție, Doamna Eugenia Caba, care punea mult suflet în educarea copiilor.

 

Am continuat apoi clasele V-VIII tot la Teioasa. Generația mea a fost prima care a urmat școala generală de 8 clase (în loc de 7, cum fusese până atunci). Îmi plăceau toate materiile și eram avid de cunoaștere. Aveam o memorie foarte bună atunci, puteam să învăț pe de rost lecțiile. Era ca un fel de joc pentru mine. Când aveam extemporal (lucrare de control), le spuneam profesorilor că eu voi scrie exact ca în carte, ca să nu creadă ca am copiat. La matematică am avut profesori talentați: Domnișoara Burlacu și Domnii Constantin Ceică și Toader Papaghiuc, care mi-au transmis cu mult talent primele cunoștințe de matematici elementare. Apoi, în perioada 1965-1969, am continuat la Liceul Teoretic din Darabani, aflat la o distanța de aproximativ 4 km de casă părintească, distanță pe care o parcurgeam zilnic, uneori chiar de două ori, dacă se întâmpla să am nevoie de o carte de la biblioteca liceului. Domnul Gârneață, bibliotecarul, se mira când îi spuneam că am venit la liceu a doua oară în ziua respectivă. Elevii îl considerau un om sever, însă eu îl stimam pentru ca îmi sugera cu mult profesionalism cărțile de care aveam nevoie. Nivelul educației la liceu era destul de avansat și exista o anumita emulație creată de profesorii noștri, care se străduiau să ne ofere o educație de calitate. Eram interesat de toate disciplinele, ca și în școala generală. De altfel, am obținut premiul întâi în toate cele 12 clase urmate la Teioasa și Darabani.

Totuși, aveam înclinație deosebita pentru științe, în particular pentru matematică. Am avut și la liceu profesori de matematică talentați: Dinu Mihai (în clasa a IX-a) și Sandu Pintilie (în clasele X-XII). În anii de liceu am început, din proprie inițiativă, colaborarea cu Gazeta Matematică, seria B. La început trimiteam rezolvări de probleme, semnate cu numele Geo Moroșanu, care apărea la rubrica rezolvitorilor de probleme împreună cu numele liceului. A fost o surpriză pentru profesorii și elevii din liceu. Mai târziu, când eram student la Iași, am început să propun eu însumi probleme. Apoi, am continuat cu Gazeta Matematică, seria A, cu care colaborez și în prezent, prin articole și propuneri de probleme. Când am ajuns în ultima clasă de liceu, mă gândeam să continui cu fizica la facultate. Fizica mă atrăgea în mod deosebit, însă eram conștient ca aș fi avut nevoie de mai multe experiențe practice, ceea ce nu era posibil deoarece liceul nostru nu era prea bine dotat cu aparatură. Până la urmă, am ales sa studiez matematica, care este regina tuturor științelor, cum a afirmat Gauss.

Menționez că la sfârșitul clasei a IX-a am încercat sa mă transfer la un liceu militar, deoarece la vârsta aceea îmi plăceau uniformele militare și mi se părea interesant să îmbrățișez o carieră militară. Am fost respins la controlul medical, deoarece s-a constatat că vedeam mai slab cu ochiul stâng. A fost o surpriză pentru mine, deoarece nu remarcasem înainte această problemă de sănătate. Am suferit puțin din cauza asta, dar mai târziu am realizat că totul a fost în avantajul meu, deoarece spiritul meu liber, uneori rebel, nu s-ar fi împăcat cu o carieră militară. Un coleg al meu a fost admis atunci și a regretat după aceea pasul făcut atunci când a devenit ofițer de carieră. Apoi, în clasa a XII-a, au venit niște ofițeri la mine acasă pentru a mă recruta pentru școala de ofițeri. Aflaseră că eram cel mai bun elev din liceu și de aceea au venit. Între timp însă concepțiile mele despre viață se schimbaseră. Le-am spus că eu intenționasem să devin militar, însă fusesem respins la controlul medical. Mi-au spus că asta nu mai conta acum și că pot să urmez școala militară, apoi academia militară. Au insistat să accept oferta atât părinții mei, cât și sora mea (cea mai mare) Virginia, care tocmai venise în vizită.  Însă eu am refuzat politicos, dar categoric. Cred că am făcut bine.



Ce însemna cotidianul vieții de student înainte de 1989?

Am urmat cursurile Facultății de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în perioada 1969-1973, apoi un an de specializare la aceeași facultate (în domeniul Ecuațiilor Funcționale), echivalent cu un program de master din zilele noastre. În perioada respectivă se simțea o anumită relaxare a regimului comunist, fapt care se reflecta și în viața studenților din România. De altfel, matematica nu prea avea tangență cu ideologia comunistă, așa că nu simțeam prea mult propaganda și acțiunile partidului-stat. Oricum, viața de student era interesantă și atractivă. E adevărat că erau niște activități care nu-mi plăceau, de exemplu munca patriotică, dar aveam destul timp liber pentru a merge la cinematografe, pentru a merge în excursii în împrejurimile Iașiului, pentru a participa la serile de muzică și dans organizate în cantinele studențești etc. Însă majoritatea timpului meu era ocupat cu participarea la cursuri și cititul în biblioteci. Am petrecut timp în toate bibliotecile din universitate (menționez că fiecare facultate avea biblioteca proprie), de asemenea în Biblioteca Eminescu precum și în Biblioteca Municipală de la Palatul Culturii. Oricum, toate mi se păreau bune și frumoase la vremea aceea.



Cum ați decis să îmbrățișați o carieră universitară?

Era visul meu din perioada studenției să devin profesor universitar. Dar pe vremea aceea nu era simplu. Când am terminat studiile (în 1974) am fost nevoit, conform regulilor din acea perioadă, să efectuez întâi așa-numita „practică în producție”. Mai precis, am fost profesor de matematică la un liceu din Iași în perioada 1974-1978, perioada în care am efectuat și stagiul militar cu termen redus (6 luni) la o unitate militară din Brăila. Apoi, am ocupat (prin concurs), timp de 2 ani, un post de cercetător la Institutul de Matematică al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În timpul asta am lucrat intens la teza mea de doctorat. Eram înscris oficial, ca doctorand, la profesorul Adolf Haimovici, dar în principal lucram cu profesorul Viorel Barbu, astăzi membru al Academiei Române.

Din 1980 am trecut la catedră, ca asistent universitar, la Facultatea de Matematică a universității ieșene, urcând apoi toate treptele universitare până la poziția de profesor (în 1991). Menționez că în ianuarie 1981, adică imediat după trecerea mea la catedră, îmi susținusem cu succes teza mea de doctorat, fiind primul care obținea doctoratul dintre cei peste 150 de absolvenți ai Facultății de Matematică din Iași aparținând generației mele. Am publicat rezultatele din teză în mai multe reviste internaționale de prestigiu, ceea ce era neobișnuit pe vremea aceea. Menționez că în acea perioadă, pentru expedierea lucrărilor în străinătate (în vederea publicării în reviste internaționale) era nevoie de avize speciale care să ateste faptul ca lucrările respective nu conțin elemente îndreptate împotriva regimului comunist. Am continuat cu multe alte lucrări științifice, manuale și monografii, astfel încât după decembrie 1989 am urcat repede treptele academice, devenind conferențiar în 1990 și profesor universitar în 1991.



Care a fost contextul în care ați părăsit universitatea ieșeană pentru a preda în capitala Ungariei?

După 1989 s-au deschis larg frontierele României și astfel am putut călători în toată lumea, participând la evenimente științifice internaționale și începând proiecte de cercetare cu matematicieni din Europa și SUA, care lucrau în domeniile mele preferate. Am fost chiar profesor vizitator în SUA (în 1998 și 2000) și astfel am cunoscut bine sistemul de educație american. În perioada 2001-2002 am fost (pentru 15 luni) cercetător (investigator) la un grant de cercetare derulat sub egida Universității din Stuttgart, Germania. În general eram interesat de contactul cu matematicienii cei mai prestigioși din domeniile mele de interes. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am părăsit universitatea ieșeană care era (și încă mai este) cam izolată.

În același timp, mulți dintre studenții mei au plecat la diverse universități din Europa sau S.U.A. pentru a pregăti acolo doctoratul. Ca si mine, voiau şi ei să beneficieze de avantajele unor centre științifice puternice. Ca profesor, daca nu ai studenți cu care să cooperezi, nu ai nimic. Un alt motiv a fost remunerația din Romania, insuficientă pentru familia mea. A mai fost la mijloc şi atmosfera ostilă din facultatea de matematică ieșeană din acea perioadă, deși eu mă comportam normal. Poate o să povestesc o dată despre această situație. De fapt, există şi o interpretare pozitivă pentru asta: daca ai opoziție, înseamnă ca reprezinți ceva.



În 2002 am avut 2 oferte (în urma interviurilor pe care le-am dat atunci): una la Universitatea Tehnică din Munchen și cealaltă la Central European University (CEU) din Budapesta (o universitate privată internațională, cu predare în limba engleză, acreditată în SUA). Am ales poziția de la CEU deoarece era mai promițătoare din multe puncte de vedere. Am continuat să activez și la Universitatea din Iași până în 2004. Am ținut tot timpul legătura cu universitățile românești. În particular, din 2015 sunt profesor invitat asociat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predau anual cursuri. După pensionare intenționez să mă întorc în Romania.

Dacă ar fi să priviți înapoi și să faceți o evaluare a realizărilor dumneavoastră fie că acestea sunt cuantificate în lucrări științifice, proiecte de cercetare sau de dezvoltare instituțională, care sunt cele ce v-au adus satisfacțiile cele mai mari?

Desigur, realizările științifice sunt cele mai importante pentru mine. Au fost multe, inclusiv soluții la probleme deschise. Prima mea realizare notabilă este legată de o lucrare a supervizorului meu (neoficial), Prof. Viorel Barbu (scrisă în colaborare cu colegul meu Ioan I. Vrabie de la Iași), care fusese publicată în 1977 în revista „Nonlinear Analysis”. Scopul acelei lucrări era de a studia un model constituit din ecuațiile telegrafului cu condiții la limite globale (nelocale). Am observat că teoria dezvoltată acolo nu se potrivea cu modelul de la care s-a plecat. I-am adus la cunoștință defecțiunea respectivă profesorului Viorel Barbu și apoi am remediat totul printr-o lucrare comună cu domnia sa, publicată în 1981 tot în „Nonlinear Analysis”. Nu a fost ușor și mi-a luat ceva timp.

Profesorul Viorel Barbu chiar mi-a spus la un moment dat să renunț și să mă gândesc la alte probleme. Nu am renunțat și până la urmă am reușit să rezolv problema în anumite condiții pentru termenii neliniari din sistem, după care profesorul Barbu a sugerat o extensie a rezultatului care a și fost publicată în revista amintită. Aceasta a fost prima mea realizare științifică importantă, care a fost inclusă și în teza mea de doctorat, însă cu o altă demonstrație, mai naturală și mai elegantă, pe care am publicat-o apoi, ca singur autor, în „Journal of Differențial Equations” în anul 1982. Au fost apoi multe alte momente de satisfacție. De fapt, fiecare lucrare publicată este un succes pentru un autor (sau autori, dacă e o lucrare comună).



Momentele cele mai importante au fost aparițiile cărților mele, în special cele de la Editura Academiei (3 la număr) precum și monografiile publicate de editurile internaționale D. Reidel, Chapman & Hall/CRC și Birkhauser. Acestea conțin contribuții personale substanțiale, ultima (în cooperare cu fosta mea doctorandă Luminița Barbu de la Constanța) fiind aproape în totalitate originală. Aceasta conține o teorie complexă și completă pentru clase importante de ecuații sau sisteme diferențiale neliniare cu perturbații singulare.  Un moment foarte important a fost de asemenea încheierea cercetărilor la grantul de la Universitatea din Stuttgart,  despre MPD (magneto-plasma-dynamics), la care am lucrat singur în perioada 2001-2002, doar simulările numerice aparținând altor doi cercetători. O sinteză a acestor cercetări a fost publicată în revista „Zeitschrift fur Angewandte Mathematik und Mechanik” în anul 2004.

Aș adăuga faptul că în 2009 am lansat la CEU un seminar departamental care a produs  efecte benefice de-a lungul anilor, atât pentru studenți cât și pentru profesorii participanți. De asemenea, am contribuit substanțial la acreditarea americană a programului PhD de la departamentul de matematici al CEU. Nu în ultimul rând, am conceput de unul singur programul de master în Matematici Aplicate al aceluiași departament, program care a fost și el acreditat in SUA în 2008, când a și fost lansat.

Care sunt planurile de viitor ale profesorului Gheorghe Moroșanu?

Am multe proiecte în derulare sau în stadiu incipient. Recent am încheiat niște cercetări referitoare la perturbații singulare pentru ecuații neliniare de evoluție în spații Hilbert. Este vorba de două lucrări în cooperare cu Luminița Barbu (Constanța), care sunt deja publicate online de revistele „Communications in Contemporary Mathematics” și „Journal of Mathematical Analysis and Applications”. Cu aceste noi progrese și cu altele obținute anterior, ar trebui să reedităm cartea de la Birkhauser. De asemenea, în prezent lucrez la o carte nouă, intitulată „Applied Analysis”, care sper să fie un bestseller, deoarece se adresează unui public foarte larg.



Ce ați dorit să învețe cel mai mult de la dumneavoastră studenții sau doctoranzii dincolo de știință?

    Cred că onestitatea și modestia sunt calități pe care ar trebui să le aibă oricine. Asemenea calități doresc să le văd și la studenții mei. În matematică nu se glumește. În afară de profesionalism, trebuie să tratezi matematica cu seriozitate și onestitate, dacă vrei să reușești. Fiind onest în matematică, vei fi onest și în viaţa de zi cu zi, în relațiile cu semenii tăi. În plus, conștientizarea faptului că volumul cunoștințelor existente este neglijabil în raport cu numărul infinit de adevăruri care rămân să fie descoperite, te face modest. Le spun studenților că matematicienii cei mai renumiți sunt oameni de caracter, modești și generoși. Le mai spun că, alături de matematică, celelalte discipline științifice sunt la fel de importante, la fel muzica, literatura, pictura, sculptura etc. Un om complet nu poate fi străin de toate acestea.

Cum se vede din afara granițelor învățământul superior românesc? De ce credeți că universitățile private nu au făcut performanță în țara noastră?

Învățământul superior românesc a fost destul de bun, chiar dacă era cam izolat de alte sisteme de educație europene. S-a degradat în ultimele decenii din cauza democrației greșit înțelese și a neglijenței guvernanților față de problemele educației în România. Universitățile ar trebui să creeze elite și specialiști autentici care să servească societatea și economia țării. Cei care sunt răspunzători de destinul învățământului superior nu înțeleg, sau nu vor să înțeleagă, importanța deosebită a educației pentru prezentul și viitorul țării. Pe de altă parte, mulți profesori și absolvenți sunt absorbiți de țările din vest, este un exod îngrijorător de oameni bine pregătiți. Nici nu putem să ne așteptăm la altceva în condițiile din România. Universitățile sunt neglijate de politicieni corupți, mulți cu doctorate plagiate, care nu se sfiesc să ocupe funcții publice în disprețul legii și bunei credințe. Plagiatorii și corupții sunt votați masiv de populație. Este foarte dureros să vezi așa ceva. Cât despre universitățile private, multe dintre acestea au fost create pentru a produce bani, nu specialiști autentici. Dacă plătești bine, obții o diplomă. Cum să faci performanță în asemenea condiții? Cred că va mai trece multă vreme până când vom vedea o redresare a învățământului superior românesc.



Ați avut mulți români printre studenții dumneavoastră în Budapesta? Dacă da, cum ați colaborat cu aceștia?

Am avut și români printre studenții de la CEU. Eu însumi am încurajat absolvenții români să vină la CEU, mai ales în perioada cât am fost șef de departament (2004-2012). Am avut chiar 4 doctoranzi români la CEU care au pregătit tezele lor de doctorat sub îndrumarea mea, alături de alți 4 doctoranzi din alte țări. Cât am fost profesor în România am condus 7 doctoranzi, adică, în total, 15 tineri au terminat doctoratul sub conducerea mea. Cu toți aceștia s-ar putea crea un departament de matematică.



Matematica vă ocupă tot timpul sau profesorul Gheorghe Moroșanu își rezervă timp și pentru alte pasiuni?

În afară de matematică, citesc romane, cărți de istorie, cărți de istoria și filosofia științelor, mă informez despre situația politică și socială din România și din lume, mă uit la filme, călătoresc, petrec timp cu familia, inclusiv cu nepoții etc.

Cum ați primit vestea că dărăbănenii vor să pună școlii din Teioasa numele dumneavoastră?


Cum am mai spus, am fost surprins deoarece asemenea fapte se întâmplă de obicei după trecerea la cele veșnice a celor în cauză. Dar am fost surprins în mod plăcut și am acceptat până la urmă propunerea. Am apreciat gestul comunității locale care mi-a arătat ca realizările mele în matematică pot fi percepute cumva de concetățenii mei, chiar dacă nu sunt ușor de descifrat nici de specialiști.

Odată la cât timp pășiți din nou pe meleagurile natale, care mai este astăzi relația dumneavoastră cu Teioasa și Darabani?

Ultima dată am fost la Teioasa în 2007, când am primit titlul de cetățean de onoare al orașului Darabani și, în același timp, s-a oficializat denumirea actuală a școlii gimnaziale de la Teioasa. Am fost bucuros să întâlnesc concetățenii mei din Darabani, inclusiv unii dintre foștii mei profesori și colegi de școală, în particular Prof. Constantin Ceică și colegii Aurel Cute și Constantin Matei. Sper ca în viitor să am relații mai strânse cu locul natal. Oricum, mă interesez permanent de ceea ce se întâmplă acolo și sunt sufletește aproape de soarta Darabaniului. Cred cu adevărat într-o revigorare spirituală și materială a localității, care în particular să oprească exodul de oameni tineri spre occident. (Alexandru D. AIOANEI)




Te-ar mai putea interesa si:  Scoala „Gheorghe Morosanu”TeioasaGheorghe Morosanu
9:28 pm Sambata, 21 Ianuarie, 2017

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

După ce au obţinut un punct la Darabani, în partida cu Sănătatea, doi dintre jucătorii Aerostarului, echipă de fotbal care poartă numele unei companii aeronautice băcăuane, au plecat cu căruţa de la stadion.

Sondaj
Credeți că protestele privind starea drumurilor vor avea vreun rezultat?

   
   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare