Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Adrian Aionesei, dărăbăneanul care învaţă tainele aviaţiei militare în SUA FOTO



Cine își mai aduce aminte astăzi de celebrul serial de televiziune Justiție Militară (JAG) în care personajele principale erau doi chipeși ofițeri ai aviației americane Sarah Mackenzie (Catherine Bell) și Harmon Harm Rabb Jr. (David James Elliot)? Cei doi magistrați militari primeau mereu cazurile cele mai grele, se impuneau prin eleganță și profesionalism iar atunci când aveau timp se întorceau mereu la prima iubire: aviația militară. Ușurința cu care manevrau acele avioane, prestanța lor și nu în ultimul rând uniforma i-au fascinat pe mulți copii la sfârșitul anilor ’90. Nu știm dacă dărăbăneanul Adrian Aionesei a urmărit acest serial, dar cert este că la absolvirea Academiei Forțelor Aeriene a Statelor Unite îl așteaptă aceiași uniformă albă pe care o purta Harm Rabb în film.
 
Tânăr și plin de ambiție, Adrian a făcut în numai doi ani saltul de la statutul de elev al Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc la cel de cadet al Academiei Forțelor Aeriene a SUA. A lăsat acasă părinții și prietenii şi a luat cu el dragostea de țară și visurile. Din moment ce a îmbrăcat haina militară și-a propus să fie mereu sus, la înălțime, iar astăzi îl vedem cum deprinde tainele zborului de la așii aerului. A muncit mult ca să treacă oceanul dar s-a adaptat repede. De ce? Pentru că aspirațiile sale se confundă cu această profesie. Cine este dărăbăneanul care învață de la americani tainele aviației militară vă propun să aflați din interviul următor.

Adrian ai terminat clasele I-VIII la Darabani, cum ai luat decizia de a merge la Liceul Militar? Nu cred că a fost ușor să alegi să-ți petreci adolescența altfel. Cum au primit părinții decizia ta?
 
În primă instanță, ideea de a merge la Liceul Militar nu a fost a mea, ci a părinților. Ei au fost cei care mi-au spus de existența lui când eram în clasa a VII-a. Nu am luat în considerare acest lucru la început, pentru că, în mintea mea de copil, mi se părea destul de dificil să fii acceptat acolo și, mai mult decât atât, nu simțeam că mi se potrivea acel stil de viață. Când am ajuns în clasa a VIII-a, lucrurile s-au schimbat. A venit momentul să fac primul pas spre viitor și, chiar dacă nu știam foarte multe despre viața de militar, am decis să iau în considerare ideea părinților. De ce Liceul Militar? Din dorința de a fi respectat și de a face ceva diferit. Eram fascinat de uniforma militară și de ordinea și disciplina pe care o impunea acel liceu. Familia mi-a fost alături tot timpul și m-a susţinut în alegerea făcută.

Cum au fost anii de liceu pentru tine, cât de obișnuiți, cât de neobișnuiți? Ce așteptări ai avut și care a fost marele câștig pentru tine faptul că ai ales să porți de tânăr uniforma de militar?
 
Anii de liceu au constituit cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Acolo am cunoscut oameni speciali, am învățat ce înseamnă sa fii responsabil și cât trebuie să muncești pentru a-ți îndeplini idealurile. La început, nu am avut așteptări prea mari de la această instituție. Am crezut că e un liceu obișnuit, cu un program strict și plimbări seara în cadență. Pas cu pas, lucrurile s-au schimbat. Am aflat ca nu e doar o simplă clădire între munți, ci un adevărat loc al schimbărilor. Libertatea cu care am fost învățat a dispărut brusc. Am fost nevoit să mă descurc singur, la o vârstă atât de fragedă și mi-a fost greu. Dar anii au trecut...uniforma a început să facă parte din mine, căminul mi-a devenit casă, iar prietenii o a doua familie. Pe lângă partea riguroasă și ordonată a liceului militar, am făcut loc ieșirilor, distracțiilor și amintirilor speciale. Toate aceste momente, clipe diferite și legături de prietenie sunt cel mai mare câștig al vieții mele de licean.



Așa cum arată cariera ta se vede că ai fost nevoit să iei mereu decizii dificile. Cum ai ales aviația, ce anume te-a atras, care a fost experiența din România cu această armă să spunem?
Dorința de a fi pilot am avut-o încă de la începutul liceului, fiind o pasiune pentru mine. Părinții mei au considerat-o mereu o meserie riscantă și au sperat până în ultimul moment că îmi voi schimba decizia. Totuși, le-am dovedit contrariul. Ideea de a fi în aer și a face ceva diferit a fost unul dintre motivele pentru care am ales aviația. Este o meserie riscantă și plină de adrenalină, care te provoacă să te depășești pe tine însuți, să-ți dorești să fii tot mai bun. La Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov nu am reușit să gust prea mult din frumusețile aviației, pentru că, la sfârșitul anului I, am plecat la Academia Forțelor Aeriene din Statele Unite ale Americii.

Te rog povestește-ne câte ceva despre cum ai ajuns în Statele Unite! Ai avut îndoieli când ai decis să traversezi Oceanul? 

Aproape în fiecare an, Academia Forțelor Aeriene a Statelor Unite oferă un loc Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, care este dedicat doar piloților. Mi-a surâs foarte mult ideea, iar la întrebarea „Cine vrea să aplice?” m-am oferit fără să mă gândesc prea mult. A fost un proces de admitere îndelungat și am trecut prin mai multe probe medicale, psihologice, sportive, diferite testări la limba engleza și matematică. Toate aceste teste au durat câteva luni. În această perioadă, am luat legătura cu români care au absolvit Academia sau care încă erau acolo. Din pricina acestor povești, balanța cu dorința mea de a merge sau nu se înclina când într-o parte, când în cealaltă. Viața militară ce se desfășura în academia din Colorado părea mult mai dificilă și mai intensă decât ceea ce se întâmpla la noi. Am aflat ulterior că așa și e. Dar, pe de altă parte, oportunitatea de a cunoaște un stil de viață diferit, de a vedea locuri noi, de a întalni oameni din alte țări, de a lega conexiuni internaționale, nu m-au lăsat sa renunț aşa usor.





După ce am fost declarat admis, mi-am făcut bagajul și am plecat. Primul impact cu viața americană a fost în aeroport, unde totul mi s-a părut deodată foarte mare, apoi mâncarea, care avea cu totul alt gust. Am avut o săptămână de orientare, în timpul căreia am văzut împrejurimile, am rezolvat toate părțile administrative și am aflat că Academia are 4.500 de studenţi, iar baza în care se află se întinde pe 18.000 de hectare. Este pur și simplu un mic orașel cu toate facilitățile necesare de zi cu zi (spital, market, stadion, aerodrom, cimitir etc.). Pregătirea militară de bază, care a durat șase săptămâni, a fost o etapă decisivă în viața de cadet și de viitor ofițer. În această perioadă, am avut parte de un program strict, în care am făcut tot ce mi s-a spus, neavând prea multe drepturi, cum ar fi acela de a putea vorbi ce sau când voiam, de a mă mișca mai mult decât mi se spunea (toți eram ca niște roboți). A fost un test fizic și psihic foarte bine pus la punct, pe care aproximativ 15% din promoție (100-200 studenți) l-au picat în primele zile. Nu am avut acces la internet, laptop, telefon, nici măcar ceas nu am avut voie să port, lucru care m-a rupt de lume aproape total. Am reușit totuși să scriu câteva scrisori familiei mele, care erau scanate și trimise prin e-mail.

VEZI şi: Col.(r) dr. George David: „Dumnezeu îi ajută pe cei ce se ajută singuri”

Am trecut cu brio și am început, oficial, anul I. Am avut asigurată cazare, trei mese pe zi, uniformă, echipament pentru fiecare sezon și un sistem de învătământ foarte bine pus la punct. Ca și boboc, până în luna martie, când intri oficial în familia cadeților din academie, am fost nevoit să respect foarte multe reguli, unele destul de prostești (a trebuit să port ghiozdanul în mâna stângă, când eram afară trebuia să alerg pe niște dale albe, în interior mergeam doar pe partea dreaptă a holului, salutam fiecare student mai mare cu o anumita formulă). Mi-a fost greu să mă obișnuiesc, dar, cu ajutorul colegilor, am reușit să mă integrez în peisaj.

Voi sta aici patru ani (trei rămași de acum), în care îmi doresc să învăț cât mai mult posibil, atât pe parte profesională, cât și pe parte personală. Pe lângă cursuri și activități militare, care sunt la ordinea zilei, am avut oportunitatea să pilotez planorul, care m-a ajutat să înţeleg mai bine tainele zborului, fiind prima ocazie de a pilota, am luat cursuri de box, înot, arte marțiale și alte cursuri care te pregătesc pentru orice situație din viața de zi cu zi. Am avut plăcerea de a călători prin câteva state în timpul liber și aștept să văd cât mai multe din ele.

 

Cum a fost contactul cu lumea occidentală, cât de greu sau de ușor te-ai adaptat noii lumi?
 
Contactul cu această lume nouă a fost interesant și neaşteptat. Îmi imaginam că lucrurile vor fi diferite, dar nu mă așteptam să nu găsesc mai nimic comun cu obiceiurile de acasă. Oamenii sunt individualiști și se ghidează doar după un program strict. După muncă, aceștia ajung acasă, își comandă mâncare și se relaxează în fața televizorului la un meci de fotbal. Nu prea vezi oameni pe trotuare (care sunt de cele mai multe ori inexistente) sau la iarbă verde. Sunt ori acasă, ori la magazine, ori la muncă, iar deplasarea dintr-un punct în altul întotdeauna se face cu mașina. Sunt totuși excepții, de multe ori în weekend vezi oameni făcând mișcare prin munți (aici fiind o zonă muntoasă), practicând ciclism sau alte sporturi. Un alt lucru care „m-a lovit” aici a fost limba. Auzind doar engleză în jurul meu, nu a fost foarte confortabil la început. Totuși, am cunoscut multe familii de români stabilite în oraș, lângă Academie și petrec cea mai mare parte a timpului liber cu ei.



Cum ții legătura cu locurile natale, cât de des vii acasă și cum duci mai departe spiritul plaiurilor dărăbănene?
 
Cu familia vorbesc aproape zilnic, iar cu prietenii odată la o anumită perioadă. Încerc să țin o legatură cât mai stransă, pentru că tot acolo mă voi întoarce. După anul I, am reușit să vin acasă pentru două luni, timp în care m-am bucurat de aerul românesc și dărăbănean și voi încerca să fac același lucru și anul viitor.

Ce planuri de viitor ai, cum îți vezi cariera militară în următorii 5 sau 10 ani?
Principalul plan de viitor este terminarea cu succes a acestei Academii și acumularea de experiență. Îmi doresc să călătoresc și să văd toate frumusețile Americii, să cunosc cât mai mulți oameni, să leg prietenii și să îi fac pe cei de acasă mândri. După absolvire, voi merge în țară, îmi voi începe cariera de pilot ofițer și sper să pot aplica lucrurile învățate aici.

Te rog să transmiți un mesaj cititorilor Darabaneni.ro!
În primul rând, luptați întotdeauna pentru ceea ce vă doriți! În al doilea rând, Crăciun Fericit alături de cei dragi! (interviu realizat de Alexandru D. AIOANEI)


Citiţi şi: Liviu Imbir, de la utopia socialistă la visul american GALERIE FOTO





Te-ar mai putea interesa si:  darabaneniAcademia Fortelor Aeriene din Statele Unite ale AmAcademiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”americaniSUAAdrian AioneseiSarah MackenzieCatherine BellHarmon Harm Rabb JrDavid James ElliotJAGJustitie Militara
12:13 am , 22 Noiembrie, 2015

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Darabaneni.ro a revenit după un an la Viișoara, într-o iarnă adevărată ca în nordul Moldovei, pentru a-i ura ”La mulți ani!” veteranului Ghiță Cojocariu, eroul ultimului nostru reportaj, care a devenit în 12 februarie cetățean de onoare al comunei sale natale.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare