Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Victor Gălușcă: „Respectul...e în dreptunghiul acesta verde”FOTO DE COLECTIE

 

S-a născut la Darabani, a crescut în Ardeal şi a jucat împotriva celor mai buni fotbalişti din generaţia de aur, printre care şi Gheorghe Hagi. Victor Găluşcă, împreună cu Radu Caşuba, antrenează în prezent copiii din zona oraşului Darabani şi s-a convins pe propria piele că „nimeni nu este profet în ţara lui”, cel puţin dacă este vorba despre urbea de pe malul Prutului. Antrenorul confirmă faptul că declinul fotbalului românesc, cel puţin pe plan internaţional, se datorează abandonării centrelor de copii şi junior şi duce lupte grele cu mentalitatea tinerilor jucători de aici, de altfel o problemă generală pe plaiurile mioritice. Profesorul le transmite tinerilor care vor să joace fotbal „pe sticlă”, nu cu sticla în mână, că terenul de fotbal este locul unde pot câştiga cel mai de preţ trofeu: respectul.

Primele antrenamente le-aţi făcut pe terenurile din Teioasa sau Corneşti?

Categoric nu. Am plecat de aici când avem doar şase luni. Mai râd, dar am o vorbă: „Sunt moldovean” şi niciodată nu o să-mi reneg originile, dar am făcut şcoala ardeleană. Ăla era un curent, cum se zice. Clasele I-XII le-am făcut în Ardeal, la Brad, dar asta nu înseamnă că nu am revenit aici să joc şi i-am bătut pe Sănătatea în pădure la deal, dar nu ştiu în ce an era. Am făcut echipă cu fratele meu, am mai adunat şi oameni din sat. Sigur că nu jucau toţi de la Sănătatea, dar îmi amintesc că a prins fratele meu un şut din vole de i-a rupt mâna portarului. Fratele meu, mai mare cu şapte ani ca mine, a fost mult mai talentat, dar el nu a avut şansa să joace. Nu l-au lăsat părinţii. Nici pe mine nu doreau să mă lase, dar am avut noroc că l-am avut pe el aliat şi i-a convins, până la urmă.

Fotbalul a devenit un  mod de viaţă pentru d-voastră?



Da, după atâţia ani de jucat fotbal, sigur că acest sport a devenit pentru mine şi un mod de viaţă, dar asta nu înseamnă că-mi neglijez familia, dar nu  se poate fără. La noi asta este problema...Dacă am face fiecare ceea ce ştim...Eu nu ştiu să fac altceva. Aş vrea să fac altceva, de exemplu să fac afaceri, dar nu ştiu. Eu asta ştiu să fac. La noi în ţară toată lumea se pricepe la orice. Ministrul nu ştiu care electronist e la Agricultură, ăla a Sănătăţii nu ştiu ce, că o fost securist, de aia ne merge cum ne merge. Dacă ar fi fiecare să-şi facă treaba unde ştie, ar fi super la ce avem în ţară. Nu o să putem noi schimba, o să mai dureze. Nici nu vor să schimbăm.  Cred că am putea să trăim foarte bine în România din agricultură şi turism, dar nu se vrea.

Jucaţi fotbal de când vă ştiţi?

Fotbal profesionist din ‘76, prima dată în judeţ: Metalul Crişcior se numea echipa, de lângă Brad şi după un an de zile m-au luat cei de la Aurul Brad (foto stânga) şi din ’77 am jucat la Republicani până în ’80 când am făcut pasul la echipa mare, când am debutat la 18 ani în divizia B. Am jucat fundaş central, acesta a fost postul meu, dar uneori am fost folosit libero sau dreapta, improvizat. Şi portar am jucat într-un meci oficial la Suceava. Am intrat la 5-0 şi nu am luat nici un gol. Am fost idolul tribunei timp de 20 de minute. Ioan Sdrobiş a spus apoi la şedinţa tehnică, că are dubii dacă la meciul următor să mă folosească pe mine între buturi sau pe cei doi portari.

 
Adversarul lui Gică Hagi

Aţi jucat şi în Divizia A?

Da, când am promovat în ’87 cu CSM Suceava, antrenor Vasile Simionaş. În ’85 am venit la Suceava. Am jucat titular primele 8 etape şi am avut o mini-vacanţă cum e şi acum şi am mers în pregătire la Câmpulung Moldovenesc. Dintr-o prostie, la o minge banală, am întins piciorul stâng să trimit balonul în out, el a venit, s-a împiedicat şi m-a lovit cu genunchiul strivindu-mi nervul sciatic. Am avut imediat senzaţia că nu ai picior. Colegii au realizat că sunt lovit tare pentru că ştiau că nu mă fac niciodată. Am mai intrat la Timişoara, am făcut încălzirea şi mi s-a administrat o injecţe cu novocaină, dar fără efect. La prima genoflexiune am căzut. Am revenit în retur la meciul cu Steaua, am intrat în ultimele 20 de minute când s-a dat golul, înlocuindu-l pe Ilie Gafencu. L-am ţinut atunci pe Gică Hagi. Ei au venit atunci după ce câştigaseră Cupa Campionilor.

Cazaciuc: „Banii sunt în iarbă, ne aplecăm şi-i luăm”



Meciul cu Steaua a reprezentat cel mai frumos moment al carierei?

A fost frumos când am promovat şi am jucat toate meciurile cu 12000 de spectatori. Se venea la meci cu 4 ore înainte. Noi stăteam în cantonament la Suceviţa şi în preziua meciului, sâmbăta, veneam în oraş. La meciuri stăteau spectatorii pe blocuri, urcaţi prin pomii din parcul studenţesc. O perioadă super. Am avut atunci oferte de la Suceava sau să merg la Corvinul de la Aurul Brad unde l-am avut antrenor pe Jackie Ionescu. Dacă ar fi să o iau de la capăt, la fel aş alege. De la Suceava am mers la Botoşani, o jumătate de an extraordinar. Antrenau atunci la Botoşani Alin Cazaciuc şi nea’ Vasile Chetrone. A fost o perioadă de vis. Trebuiau să vândă un strung de 1 milion ca să ne dea banii mie şi lui Gafencu şi după 6 luni am revenit la Fălticeni, dar cei de la Suceava ne ţineau în şomaj şi am plecat la Oneşti. Cazaciuc se urca pe scaun cu picioarele şi cu fundul pe spătar şi îşi aprindea ţigara în vestiar: „Ce să le spun eu la băieţii ăştia doi?(n.r.-Găluşcă şi Gafencu). Ei vin din divizia A. Băi, vedeţi ce fac ei? Faceţi şi voi ca ei. Banii sunt în iarbă, ne aplecăm şi-i luăm”. Era atunci echipă bunişoară la Botoşani, dar nu erau bani şi ne-am despărţit pe cale amiabilă.

„Cât am căştigat în doi ani la Oneşti, nu am câştigat toată viaţa”



Apoi m-am dus la nea’ Puiu, la Oneşti. M-am dus frumos îmbrăcat şi am luat masa împreună. M-a întrebat cât vreau. I-am răspuns, dar a zis că merit mai mult. Mi-a spus ulterior că l-am convins în momentul în care m-am dus îmbrăcat la sacou şi cravată, foarte elegant. Mi-a dat atunci 500.000 ca să-mi achit ce am pe acasă. Am jucat doi ani la Oneşti, timp în care am promovat din C în B şi din B în A (campionatele 2003/2004 şi 2004/2005). Cât am câştigat în acei doi ani la Oneşti, nu am câştigat toată viaţa. A fost o perioadă extraordinară, cu siguranţă cea mai prolifică, dar mă durea piciorul şi nu mai puteam. Nea’ Puiu, D-zeu să-l ierte, dorea să rămân în conducerea clubului, mi-a oferit şi apartament lângă stadion, dar eu am vrut să revin acasă, aveam copil mic. Avea defectul ăsta, jocurile de noroc, dar pentru fotbaliştii care îşi făceau treaba îşi dădea şi cămaşa de pe el. Ţinea mult la jucători. „Neşansa ta a fost că ne-am întâlnit prea târziu. Îţi făceam costum din bani”, mi-a spus nea’ Puiu.



Îmi spunea Baciu, la fel şi jucătorii de la Oneşti. Eram decanul de vârstă al echipei. Trebuia să jucăm o restanţă la Adjud, dar nu am putut din cauza terenului impracticabil şi am jucat acel meci la Bacău. Cu o zi înainte de meci, am mers la şpriţ pentru că marţea era zi de şpriţ. Aveam atunci 13 navetişti în echipă, iar eu eram singurul care puteam să vin miercuri dimineaţa la echipă. A auzit el că am mers la şpriţ şi m-a luat repede la întrebări. I-am spus că am fost la un billiard cu băieţii şi să mai povestim una-alta la un pahar de vin.
-Deci, aţi băut?
-Da, cine a spus că nu.
-Şi dacă nu câştigaţi joi?
-Dacă nu câştigăm, eu îs de vină. Iau pe mine tot
.
I-am tocat. Am bătut cu 2-0, cred, sau 1-0. Am avut o răutate pozitivă atunci. După meci, nea’ Puiu ne-a felicitat. M-a luat pe mine deoparte: „Mai du-i pe ăştia la şpriţ, dacă joacă aşa

Din 1996 aţi început să antrenaţi copii la Suceava, în 1997 eraţi antrenor secund la Foresta?



Eugen Huţu m-a chemat la Foresta. Principal era Nicu Babeti, dar el nu avea nici o treabă. Nu e frumos să-ţi vorbeşti de rău colegii, dar avea el o relaţie pe la Bucureşti. La un moment dat, era să omoare un jucător. Am făcut noi un exerciţiu în cantonament la Câmpulung si transferasem un jucător nou de la Vâlcea care era puţin supraponderal. Nu făcea cu ceas, nu circuite, iar pe fotbalist îl uitase şi sărea peste băncuţe. Parcă îl văd şi acum, se albăstrise la faţă. L-am sunat pe Mircea Crainiciuc (n.r.-director sportiv) şi i-am spus: „Eu nu mai stau aici, nu vreau să fac pârnaie”. Am pierdut acasă în primul meci cu Constanţa. Babeti mi-a spus: „Oare ne dă afară?” şi m-a trimis la preşedinte, la Huţu. I-am explicat ce s-a întâmplat şi preşedintele mi-a spus spus să le dau câte o primă la fotbalişti că e prima etapă. Atunci trebuia să-mi pice fisa, dar am crezut că e de bună credinţă. Apoi am aflat că a fost blat cu câţiva jucători, băgat Huţu. Babeti s-a mirat că ne mai dă şi bani. Mi-a spus: „Hai să luăm noi prima dată”. Nu, preşedintele a spus să dăm prima dată la jucători, şi aşa am făcut.

„Nu cred că există viaţă mai frumoasă decât cea...de fotbalist”
 

 
Care sunt cele mai „picante” momente din cariera d-voastră de fotbalist?

Sunt multe , dar nu prea se pot povesti, cele din cantonamente, mai ales la Suceava, împreună cu Ilie Gafencu. Noi le cerem acum jucătorilor, dar dacă aş spune şi eu acum ce făceam prin cantonamente...Bine, că nu mergeam să zici că te îmbătai ca porcul, dar mai mergeai la o femeie, mai ales că petreceam mult timp prin staţiuni, imposibil să nu-ţi fi căzut cu tronc vreo una. Când plecam, ne mai călcam în picioare. Stăteam la Vatra Dornei într-un complex al partidului, mai sus de Veveriţa, şi eu avem camera chiar pe colţ, numai săreai din balcon şi ieşeai. Îi spuneam şi lui Radu Caşuba, nu cred că există viaţă mai frumoasă decât cea de sportiv şi în special de fotbalist. Am greşit şi eu unele chestii şi recunosc: nu am pus valoare pe bani niciodată. Omul mai greşeşte, dar în rest nu regret nimic. Cantonamentele erau cantonamente, vacanţele erau vacanţe. Nu exista să nu merg la mare, la munte sau la Felix. Asta le spun şi lor: sunteţi tineri, aveţi tot viitoarul înainte. Nici nu vă daţi seama. Pe voi vă încântă că veniţi şi beţi o bere aici (n.r.-Sport Pub), dar nu asta trebuie să fie idealul vostru în viaţă. Am vorbit şi cu Radu, sunt 3-4 care dacă ar avea puţin grijă de ei, la nivel de divizia B imposibil să nu ajungă. Şi nu numai până acolo, dar numai de ei depinde.



„N-ai cum să păcăleşti meseria asta, pentru că dacă păcăleşti, te păcăleşti pe tine”
 

 
Cum de aţi optat pentru cariera de antrenor şi cum s-a format cuplul Caşuba-Găluşcă?

Ultima dată am jucat împreună la Siret. E ca şi mine. Nici el nu ştie să facă altceva. Are ochiul format. În primul rând trebuie să-ţi placă, că de câştigat noi nu câştigăm nimica de când suntem cu copiii. De asemenea, nu trebuie să fii ranchiunos şi să nu păcăleşti. N-ai cum să păcăleşti meseria asta, pentru că dacă păcăleşti te păcăleşti pe tine. Au mai venit unii alţii să ne...Du-te şi fă-ţi tu echipa ta, o antrenezi şi îl bagi pe respectivul. Pentru noi ar fi ideal să luăm nişte copii gata învăţaţi. Aşa, când îi iei chiar şi de la nivel de judeţ, au multe carenţe. Au ajuns la judeţ fără a parcurge aceste etape de la juniori. Nu au învăţat nimic, ei sunt cum erau: nativi. E mult de lucru, o zi pe săptămână e greu să faci ceva. Le-am spus că dacă aveţi răbdare bine, dacă nu...Noi înţelegem fenomenul. Pentru a forma o echipă, ca să joace în aceeaşi formulă îţi trebuie cel puţin un an de zile. Atunci se creează relaţii de joc şi de prietenie. Sunt chestiuni care se realizează în timp. Poţi să ai 11 valori, dar să nu poţi să-i pui în teren pentru că n-au cum să joace.
 
Înţeleg de aici că nu aţi fost foarte supărat când aţi primit 9 goluri în prima etapă de la Venus Coţuşca?

Nu, au fost 7 goluri de portar. Ce pot să-i spun eu copilului ăla, dacă eu nu am lucrat cu el şi nu l-am învăţat?! Cum să-i cer eu lui ceva?! Să-l înpuşcăm? Ulterior a mai venit un portar, Alexandru, şi toţi spuneau că bine că a venit ăla ca să intre în locul altuia. Dacă-l băgăm pe ăla, l-am terminat pe ăsta ca portar. Celălalt măcar are habar, a greşit şi el la două goluri, haideţi să-l împuşcăm şi pe el!? Dacă-l scot acum, s-a terminat. Ştie că el a greşit. Primul portar măcar a recunoscut, a spus că el nu a apărat niciodată. Dintr-o competiţie iese valoarea. Uşor, uşor se triază. Cine rezistă, rezistă. Eu nu pot să-i spun copilului nu veni. O să-şi dea seama singur, în timp. Dacă văd că e ambiţios, hai să mai încercăm o dată. Cine reistă, rezistă, cine nu, nu. Vreau să văd „răutatea” aia că vrei să câştigi, nu trebuie să-mi faci mie nu ştiu ce execuţie.

„Şi calul aleargă, dar nu joacă fotbal”



I-aţi adunat în jurul d-voastră după prima şi cea mai severă înfrângere de până acum. Ce le-aţi spus jucătorilor?

Capul sus, asta este! Dacă înţelegeţi din greşeli e bine, dacă le repeţi de două-trei ori nu înseamnă neapărat că nu eşti dispus, înseamnă că nu te duce capul şi atunci sigur nu vei ajunge fotbalist şi atunci trebuie să te laşi. Şi calul aleargă, dar nu joacă fotbal. Niciodată după meci nu discutăm despre fotbal. Ne întâlnim joia şi facem o şedinţă de 15 minute. Nu putem câştiga în trei jucători. Când joacă cel puţin şapte, atunci poţi să ai şanse la victorie. Le-am spus să-şi schimbe mentalitatea: Respectul faţă de noi, dar mai ales faţă de voi, e în dreptunghiul acesta verde, nu la bar la DD-ul. Unul mai fotbalist ca altul sunteţi acolo! Teoria toată lumea o cunoaşte, practica ne omoară. Exact cum sunt unii profesori de sport, unul mai deştept ca altul, foarte tari în teorie, citesc mult, nici o problemă, dar una e să vii din iarbă 25 de ani şi să joci, alta e să citeşti trei cărţi.

Aţi făcut Şcoala de antrenori?

Nu, eu am absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Iaşi în 2006. Am mers să fac, dar m-au lucrat pe faţă, şi m-am ambiţionat. Nu am vrut să le dau lor bani şi am făcut 5 ani la Alexandru Ioan Cuza şi am luat categoria B. Am luat la practică 9, nu mai jucam de un de zile în 2007. Trebuia să dai 5 mingi de la 40 de metri direct în poartă. Am dat 4, că una a lovit bara, au mai fost probe printre jaloane, cu capul, nu ştiu ce. Ciucur era jucător activ, nu a dat nici o minge, şi am aflat că ulterior a terminat şef de promoţie. Şi asta cică era o probă eliminatorie. La engleză am luat 10, într-adevăr acolo mi-am aranjat că nu aveam nici o treabă. Ei au venit cu sarsanalele, stăteau maşinile cu portpagajele înclinate. Am şi acum scrisoarea în care îşi cereau scuze şi îmi propuneau să mă mai prezint  în iarnă, dar nu am vrut să mă mai duc. Era Remus Vlad în comisie, Cornel Drăguşin era preşedinte. Intrase un maseur de pe la Satu Mare căruia îi cădea maşina...A fost totul pe faţă. M-am ambiţionat şi am mers la facultate.

„Dacă reuşeşti să-i deschizi copilului viziunea, el îşi face un ideal”

De ce România nu se mai califică la un turneu final de ani buni?

O cauză este neglijenţa şi proasta selecţie care se face şi pe nepotisme cu impresari ş.a.m.d. Nu, dacă tatăl unui jucător este miner, este amărât şi merită, bagă-l. Ală cu foamea-n gât va ajunge fotbalist, nu cel care are de toate acasă şi mai e şi forţat. De aceea ne-am gândit să facem selecţia din mediul rural. Cu calculator, mama e la serviciu, tata e la serviciu, ce, mă mai duc eu să mă alerge nebunul ăla care mă mai şi ceartă? Dacă reuşeşti să-i deschizi copilului viziunea, el îşi face un ideal. Eu mi-am propus să joc în divizia A. Îmi pare rău că nu mi-am propus mai mult, dar după aia e greu să-ţi mai propui ceva. Copiii sunt talentaţi în colţul acesta de ţară, dar noi nu am venit aici să luăm de la nimeni nimic. Dar se găseşte unul mai deştept ca altul. Exact cum sunt mulţi doctori şi moare copilul netăiat.

Ce antrenori v-au marcat cariera?
 
 

Primul este cel care m-a promovat: Ladislau Vlad, „Loţi Baci”, cum îi spuneam noi, mai este nea’ Simi (n.r.-Vasile Simionaş) de la care am avut mult de învăţat, am lucrat şi cu Jackie Ionescu sau nea’ Florică Dumitrache. Petrică Dragomir era un foarte bun psiholog. Cred că dacă te tăia înainte de meci, nu curgea sânge, aşa „răutate” îţi insufla. De la fiecare trebuie să iei câte ceva şi nu se poate să nu iasă.

„Mergem mai departe”

Care sunt concluziile trase după finalul turului de campionat?

A venit şi ce ne aşteptam, dar a venit la ultima etapă. (n.r.-victoria cu 4-2 obţinută în deplasare la Dumbrăviţa). Era ceva firesc să apară şi rezultatele, până la urmă jucătorii au înţeles ceea ce vrem noi şi avem încredere în ei. Dar în primul rând ei trebuie să fie încrezători. În concluzie, mergem mai departe.

Care este situţia lui Bujor şi Luchian, două tinere talente ale urbei?

Pe ei nu i-a dat nimeni afară, s-au dat singuri. Probabil au greşit undeva, dar nimeni nu le-a interzis să mai vină. Dacă au ajuns la concluzia asta, înseamnă că nu pot face parte din colectivul nostru. Le-am transmis că nu sunt în lot pentru un meci după ce au absentat de la şedinţa de pregătire, iar apoi nu au mai venit. Au înţeles ce vor ei, ce le e mai uşor. Acesta e nivelul acolo. Noi cu asta ne luptăm mai mult, cu mentalitatea, care este 0 la unii, iar caracterul nici măcar prin uşa din spate nu...Şi asta este, e păcat. Calităţi, jos pălăria, şi la unul şi la celălalt, dar dacă nu au minte şi nu înţeleg, degeaba. Fotbal cu de-a sila nu se poate. Nu e prima dată când greşeşte Bujor sau...El crede că tot ce zboară se mănâncă, că e cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai bun, dar nimeni nu-l înţelege. Dar nu-i aşa şi e păcat. Avea tot viitorul în faţă.

Trei jucători de la Sănătatea Darabani au dat probe la Dinamo Oneşti



Au mai fost nişte probleme, dar de multe ori ne-am încălcat principiile. Am spus că e păcat, are nişte calităţi deosebite şi ar putea uşor să joace la Divizia B. Şi noi ne mai înmuiem. Normal, dacă vrei să faci ceva, trebuie să tai în carne vie, dar dacă procedăm aşa, nu mai avem cu cine lucra. Şi am încercat să fim mai maleabili, să-i înţelegem şi noi pe ei, adică să mai lăsăm şi noi puţin şi să mai lase şi ei şi probabil, uşor, uşor, o să înţeleagă ce vrem. Câţiva au fost trimişi la o selecţie (n.r.-Andrei Perju, George Ţigănaşu şi Marius Avădănei au dat probe la Dinamo Oneşti) să mai facă un pas spre performanţă, un pas ajutător. Nu înseamnă că dacă au ajuns acolo, gata, fac performanţă. Nu se poate face performanţă cu ce facem noi la Darabani, cu un singur antrenament pe săptămână. Aici se face liantul spre performanţă, ceea ce înseamnă că jucătorul trebuie să facă antrenamente zilnic, să aibă o masă, cazare şi să fie monitorizat în permanenţă.

De ce are nevoie în prezent fotbalului românesc pentru ca noi să nu mai vedem turneele finale doar la televizor?

Ca să faci o casă, îţi trebuie o temelie puternică. Aşa e şi la fotbal, atât timp cât nu investeşti la copii şi juniori, nu o să ai niciodată fotbal de performanţă. Este de departe munca cea mai grea. Şi mie mi-ar fi uşor să antrenez, puneţi-mă pe mine la divizia A, daţi-mi fotbalişti instruiţi că eu ştiu să-i pun în teren. Dar să-l înveţi să alerge, să-l înveţi să preia, să dea o pasă, să facă totul din mişcare, sub presiune, îţi ia mult, mai ales dacă nu ai condiţii. E greu să scoţi un fotbalist dacă nu ai condiţii. În schimb, la Divizia A câştig şi eu 3 meciuri din 5.

La Steaua sau la Botoşani?

Chiar şi la Botoşani. Eu nu am nimic, nu e bine să-ţi vorbeşti colegii de rău, dar cred că Popovici a greşit enorm după ce a obţinut 4-5 rezultate pozitive.

Deci nu sunteţi de acord cu faptul că meciul cu Pandurii Tg. Jiu (înfrângere cu 1-6) a reprezentat „testul echipei FC Botoşani pentru Europa”? :))
 
Hai să fim serioşi, este ca şi cum cineva ar merge toată viaţa încălţat în opinci, iar apoi îl îmbraci în Versace. Ăştia suntem noi, românii, în general. Uităm de unde am plecat, cine suntem şi ce vrem. Dintr-o dată, sărim în iaht. Nu, prima dată trebuie să-ţi iei o barcă cu vâsle. (Lucian BĂLĂUCĂ)




Te-ar mai putea interesa si:  Scoala de fotbal „Caşuba şi Găluşcă”Victor GăluşcăSanatatea DarabaniRadu CasubaGica HagiJackie IonescuVasile SimionasAurul BradIlie GafencuForesta Suceava
6:11 pm Joi, 26 Decembrie, 2013

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Darabaneni.ro a revenit după un an la Viișoara, într-o iarnă adevărată ca în nordul Moldovei, pentru a-i ura ”La mulți ani!” veteranului Ghiță Cojocariu, eroul ultimului nostru reportaj, care a devenit în 12 februarie cetățean de onoare al comunei sale natale.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare