Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare.
Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
Arie Barbiro: ”Când spuneți Darabani, îmi vine în minte un cuvânt: Dor” FOTO DE COLECȚIE I
Darabaniul, la fel ca alte târguri din Moldova, a avut o comunitate evreiască importantă. Astăzi istoria acestei comunități și influența ei asupra istoriei locale pare să fie dată uitării. Urmele fizice ale existenței acestei comunități numeroase dispar. Și evreii din Darabani, ca și din alte zone, au trecut prin deportări și lagăre în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Comunitatea s-a redus numeric într-un mod semnificativ în acei ani tulburi. În perioada comunistă, ceea ce a fost cândva Comunitatea evreiască din Darabani, a dispărut complet, odată cu emigrația masivă a membrilor ei spre nou înființatul stat Israel.
Născut la Darabani pe 10 iulie 1949, într-o vreme marcată de urmările războiului, foamete și tensiuni sociale generate de colectivizarea agriculturii, Arie Barbiro este unul dintre martorii care au asistat la stingerea acestei comunități. A urmat școala la Darabani, inclusiv studiile liceale. Este profund legate de locurile în care s-a născut, de colegii și profesorii pe care i-a avut. Se consideră în primul rând dărăbănean, iar în 2017, când colegii săi au sunat adunarea pentru sărbătorirea a jumătate de secol de la terminarea liceului, a răspuns prezent.
Nu a mai găsit casa în care s-a născut, Darabaniul era mult schimbat. Cu toate acestea, era totuși locul rădăcinilor sale. Inginer de profesie, astăzi are două mari dorințe: să-și recapete cetățenia română și să-i convingă pe copii să se apropie mai mult de România, de cultura și de tradițiile românești. Vă prezentăm astăzi prima parte a unui interviu document, o poveste de viață, al cărui fir narativ este marcat de iubirea absolută a locului în care te-ai născut.
O recunoștință totală față de profesori și școala din România, față de colegi, față de spiritul de competiție în care s-a format
Născut la Darabani pe 10 iulie 1949, într-o vreme marcată de urmările războiului, foamete și tensiuni sociale generate de colectivizarea agriculturii, Arie Barbiro este unul dintre martorii care au asistat la stingerea acestei comunități. A urmat școala la Darabani, inclusiv studiile liceale. Este profund legate de locurile în care s-a născut, de colegii și profesorii pe care i-a avut. Se consideră în primul rând dărăbănean, iar în 2017, când colegii săi au sunat adunarea pentru sărbătorirea a jumătate de secol de la terminarea liceului, a răspuns prezent.
Nu a mai găsit casa în care s-a născut, Darabaniul era mult schimbat. Cu toate acestea, era totuși locul rădăcinilor sale. Inginer de profesie, astăzi are două mari dorințe: să-și recapete cetățenia română și să-i convingă pe copii să se apropie mai mult de România, de cultura și de tradițiile românești. Vă prezentăm astăzi prima parte a unui interviu document, o poveste de viață, al cărui fir narativ este marcat de iubirea absolută a locului în care te-ai născut.
O recunoștință totală față de profesori și școala din România, față de colegi, față de spiritul de competiție în care s-a format
Șef de promoție al liceului din Darabani
A.B. - Pe mine mă cheamă Arie Barbiro, dar m-am născut pe numele Aron Bărbieru, dar pentru că numele Bărbieru era greu de scris în limba ebraică, am luat numele de Arie Barbiro. M-am născut pe 10 iulie 1949. Deoarece 10 iulie a căzut duminică, tatăl meu, Dumnezeul să-l ierte, m-a înscris luni. Am învățat școala primară și liceul la Darabani, a fost unul dintre liceele foarte mari ca număr de elevi din toată zona de nord a Moldovei. Ca exemplu, când am terminat liceul, din clasa I până în clasa a XI-a, au fost 1300 de elevi. Acum liceul din Darabani nu știu dacă ajunge la jumătate. (N.r.-În anul școlar 2018/2019 Liceul ”Dimitrie Cantemir” Darabani a avut în jur de 850 de elevi). Astăzi, mulți oameni au plecat, dar atunci când am terminat erau 1300 de elevi. Deoarece am vrut să fiu cel mai bun dintre cei buni, pot să spun, cu mândrie, că în generația mea au fost doi elevi care au terminat liceul pe primul loc: Arie Barbiro și Viorica Ghebac. Ea locuiește în Iași acum.
Datorită concurenței mele cu ceilalți colegi, astăzi am a reușit să primesc ceea ce am primit. Am făcut Facultatea de Electromecanică la Iași. Am încercat să lucrez la Institutul de Îmbunătățiri funciare o mică parte, iar pe 27 februarie 1976 am părăsit România. Cu părere de rău din partea mea, a trebuit să renunț la cetățenia română din cauza regimului comunist. Cu foarte multă plăcere și bunăvoință, în urmă cu doi ani, mai 2017, am depus cererea la Ambasada României din Tel Aviv pentru a primi cetățenia română. În urmă cu câteva luni, mi s-a spus că toate documentele sunt acceptate din punct de vedere notarial și legislativ, dosarul a fost trimis la Ministerul Afacerilor Externe pentru validare și sper că în câteva zile voi fi invitat să depun jurământul să fiu loial patriei natale.
”Patria natală este una”
Să vă spun ceva despre România și Israel. În România acum serviciul militar nu este obligatoriu. În Israel este. Colegii mei se întreabă care este patria mea natală. Eu spun că patria natală nu se poate schimba și nu se poate verifica, patria natală este una. Eu am plecat din România necăsătorit. M-am căsătorit în Israel, am trei copii și cinci nepoți. Soția mea, din păcate, a murit de boală, ea a fost asistentă medicală șefă la clinica de boli interne. Copii mei sunt Rafael, de 39 de ani, căsătorit, cu doi copii, jurnalist, șef de forum la Facebook. Al doilea copil, Noa, 37 de ani, căsătorită, inginer de computere, cu doi copii, are o funcție foarte mare, aproximativ ca vice-președinte la rețeaua Booking. În urmă cu câțiva ani a înscris la Institutul de patente american, un petent pe numele ei despre administrarea rețelelor de computere cu ajutorul inteligenței artificiale. Din fericire conducerea rețelei Booking a cumpărat dreptul de a folosi acest patent și au hotărât să modernizeze rețelele de computere ale hotelurilor din toată lumea cu ajutorul aceste inteligențe artificiale. Ei au hotărât să pună pe fetița mea ca responsabilă la modernizarea tuturor rețelelor din lume.
Fetița mea cea mică, Ayala(foto sus), a terminat două facultăți, Drept și Economie. Ea a primit dreptul de a practica avocatura. Ea acum lucrează la Ministerul Afacerilor Externe, la secția Economică, ca avocat. Ea a devenit foarte religioasă, față de mine care mănânc carne de porc sau cu lapte, pentru că sunt născut în România la mine nu este nici o problemă. Ea sâmbăta închide telefonul, nu merge cu autoturismul. Deoarece copiii s-au născut în Israel nu cunosc limba română, nu cunosc tradiția românească și nu cunosc mâncărurile românești.
S-a intonat imnul României la întâlnirea cu foștii colegi din Darabani
A.A. –Copii dumneavoastră nu au curiozitatea să afle mai multe despre zona din care provine o parte a familiei lor, unde s-a născut tatăl lor?
A.B. - Au, dar trebuie să stimulez această curiozitate și asta este dorința mea. Acesta este unul din motivele pentru care am venit acum în România. Eu urma să vin când primeam invitația să depun jurământul și o să vin, promit că o să vin, dar am venit acum ca să fac tot posibilul să-i conving. Am organizat o petrecere, la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu colegii mei, la Bolta Rece în Iași. Deoarece familia mea, din păcate, este departe de tradiția română, am comandat un fotograf care să filmeze tot evenimentul, pentru ca familia mea să vadă ce este tradiția românească, care sunt mâncărurile tradiționale românești și, în special, cum se comportă colegii mei față de mine.
Foarte importantă este atmosfera familiară și prietenească cu care foștii mei colegi m-au primit. În afară de asta, vreau să precizez că am venit din Israel cu steguleț israelian și am cumpărat și două stegulețe tricolore, pe care le-am pus pe masă. Le-am spus colegilor că într-adevăr sunt cetățean israelian, dar m-am născut cetățean român și am să mor cetățean român. Sunt foarte mândru că am reușit să înregistrez imnul României. Pentru mine este imnul cel mai important care exprimă dragostea mea față de patria natală. La restaurant am rugat chelnerii nu doar să aducă mâncare, ci să spună la fiecare fel despre ce este vorba. Nu pentru mine, ci pentru copii. Aceasta este dorința mea, ca filmul pe care îl voi prezenta copiilor și pentru care am cheltuit o parte din bani, iar eu cred că o să fie o cheltuială bună, să-i pot convinge pe copii că este nevoie să se păstreze tradiția română.
A.A. – Le-ați propus copiilor să vină în România?
A.B. – Da, dar problema este infrastructura. Ei sunt învățați cu o infrastructură pe care să mergi dintr-un loc în altul cu ușurință. Ei nu sunt obișnuiți cu infrastructura de aici. Eu o să vă dau un exemplu: fata mea vine la mine, de la 70-75 km, în mai puțin de o oră. Ea vine din când în când la mine dar pe șase benzi, câte trei pe fiecare direcție cu minimum 120 km pe oră. Asta este dorința mea, cu ajutorul filmului și al fotografiilor să-i conving. Poate când o să vin să depun jurământul o să vin cu copiii.
A.A. – Vă propun acum să ne întoarce puțin la anii copilăriei și să vă întreb, ce imagini vă vin prima dată în minte când vă gândiți la primii ani din viață?
A.B. – Cetățenii evrei din Darabani au fost foarte mulți, o mare parte din timp au reprezentat majoritatea populației târgului. Eu nu sunt istoric, dar ca să spun aproximativ, înainte de Al Doilea Război Mondial au fost 3000 de familii. Părinții mei s-au căsătorit în 26 aprilie 1941 și una dintre fotografiile pe care v-am dat-o (foto sus), cu tatăl, mama și restul familiei, este de la o petrecere, la începutul lunii iunie 1941. De ce este important? Pentru că la 9 iunie 1941 a fost pogromul de la Dorohoi [de fapt, pogromul de la Dorohoi a avut loc pe 1 iulie 1940, pe fondul tensiunilor cauzate de retragerea trupelor românești și a administrației românești din Bucovina și Basarabia n.r.], au fost exterminări. Cei care au rămas în viață au fost siliți să plece în Transnistria. Nu toți, câțiva „au vizitat” Auschvitz-ul și au rămas acolo. Din 3000 de familii, până la 600 este o diferență mare. Unde au dispărut acești oameni? Evident că au dispărut în lagăre. Dar cine nu a murit acolo, atât de mult au fost legați de Darabani, încât s-au întors.
Oamenii erau foarte credincioși, mulți credeau în Dumnezeu. Ca să vă explic cât de mulți, când m-am născut, în 1949, au fost în Darabani opt sinagogi. La fiecare sinagogă se pot ruga lui Dumnezeu doar dacă sunt cel puțin zece bărbați. Asta înseamnă că cel puțin 80 de bărbați se rugau în fiecare zi. Ei au avut credința că dacă se roagă lui Dumnezeu situația o să fie mai bună. La sfârșit eu am fost printre ultimii care am părăsit Darabaniul. În anii 1958-1959, până în 1962, au fost foarte mulți care au părăsit Darabaniul și România. Câțiva au plecat în Canada sau Australia, dar cei mai mulți în Israel. Emigrația cea mai mare a fost între 1958 și 1962.
Oamenii erau foarte credincioși, mulți credeau în Dumnezeu. Ca să vă explic cât de mulți, când m-am născut, în 1949, au fost în Darabani opt sinagogi. La fiecare sinagogă se pot ruga lui Dumnezeu doar dacă sunt cel puțin zece bărbați. Asta înseamnă că cel puțin 80 de bărbați se rugau în fiecare zi. Ei au avut credința că dacă se roagă lui Dumnezeu situația o să fie mai bună. La sfârșit eu am fost printre ultimii care am părăsit Darabaniul. În anii 1958-1959, până în 1962, au fost foarte mulți care au părăsit Darabaniul și România. Câțiva au plecat în Canada sau Australia, dar cei mai mulți în Israel. Emigrația cea mai mare a fost între 1958 și 1962.
Eu m-am născut în fața bisericii. Asta înseamnă că eu, ca evreu, am fost martor la toate slujbele creștine. Nu a trebuit să-mi schimb religia, dar am fost conștient de ce se întâmpla în jurul meu. Nu am avut altceva ce face decât să învăț. Nu au fost baruri sau localuri de noapte. Darabaniul a fost un pic izolat, fără apă potabilă, fără canalizare, fără electricitate continuă. Ca să vă spun cum trăiau evreii, dar și creștinii, odată pe săptămână puteam face baie la baia publică. Electricitate aveam trei ore pe zi, când electricianul avea amabilitatea să deschidă generatorul. Apropo, acest electrician locuiește la câteva străzi de mine, în Israel, are peste 85 de ani, iar starea sănătății sale nu prea este bună. De ce pentru mine a fost o traumă? Nu am mâncat niciodată înghețată, nu am avut frigider, am avut un beci și pentru iarnă nu se putea păstra carne sau altceva.
”Scriam lecțiile pe perete. Visul meu a fost întotdeauna să am un stilou”
A.A. – Vă rog să ne povestiți câte ceva despre părinți, despre ocupațiile lor, despre ritualurile din familie, să ne povestiți o zi din viața copilului Aron!
A.B. – Familia mea nu a fost prea religioasă. Evreii de obicei nu trebuie să lucreze sâmbăta. Tatăl și mama mea au lucrat. Dar din când în când au vizitat Sinagoga. V-am spus că era o viață spirituală bogată în această localitate, nu prea mare. Condiții sociale nu prea aveam. De exemplu de la mine până la liceu mergeam 40 de minute pe jos. Chiar dacă a fost ploaie sau zăpadă, niciodată nu am întârziat.
Deoarece eu nu am avut ceas și eu nu voiam să întârzii, e ceva bolnăvicios, eu când am o programare mă străduiesc să nu întârzii, la difuzor la 7 dimineața auzeam știrile de la Partidul Comunist 10 minute și apoi mă gândeam că de la 7:10 până la 8 o să ajung. Într-o dimineață am deschis difuzorul și doamna care era crainic principal a spus că guvernul israelian a anunțat că a prins pe cel mai mare criminal de război, Adolf Eichman și a început să plângă în direct. A fost un moment marcant. După asta a preluat emisiunea altcineva și a repetat știrea. Asta era în 1961. De ce este important acest moment? Vărul meu, Ciubotaru Shmuel, pe numele din Israel Shmuel Carmeli, născut într-o casă lângă mine, a plecat în 1958 în Israel și s-a angajat în poliție, oricum trebuia să facă armata.
Deoarece eu nu am avut ceas și eu nu voiam să întârzii, e ceva bolnăvicios, eu când am o programare mă străduiesc să nu întârzii, la difuzor la 7 dimineața auzeam știrile de la Partidul Comunist 10 minute și apoi mă gândeam că de la 7:10 până la 8 o să ajung. Într-o dimineață am deschis difuzorul și doamna care era crainic principal a spus că guvernul israelian a anunțat că a prins pe cel mai mare criminal de război, Adolf Eichman și a început să plângă în direct. A fost un moment marcant. După asta a preluat emisiunea altcineva și a repetat știrea. Asta era în 1961. De ce este important acest moment? Vărul meu, Ciubotaru Shmuel, pe numele din Israel Shmuel Carmeli, născut într-o casă lângă mine, a plecat în 1958 în Israel și s-a angajat în poliție, oricum trebuia să facă armata.
Guvernul israelian a hotărât să înființeze o unitate de elită, care să-l păzească pe Eichman și să aibă grijă ca acesta să rămână viu până la sfârșitul procesului. În 1961 au fost mulți israelieni care au vrut să-l omoare, pentru că ei au fost în lagăre. Când am făcut 13 ani, părinții mei l-au invitat pe vărul meu să vină în România la sărbătorirea mea. El a primit o distincție pentru activitatea lui, pentru că a păzit Tribunalul în timpul procesului. La evrei, la împlinirea vârstei de 13 ani este o sărbătoare importantă. El mi-a adus cadou primul ceas, uitați-l, e Saiko [Îmi arată ceasul pe care-l poartă la mână n.r.]. Tot timpul când mă uit la ceas îmi aduc aminte de Adolf Eichman, mai puțin de copilărie. Sunt câteva lucruri pe care nu le pot uita. În religia evreiască se spune, nu că trebuie să nu le uiți ci că este interzis să le uiți.
A.A. – Rămânând în această zonă a copilăriei, care erau activitățile dumneavoastră de zi cu zi, dincolo de școală?
A.A. – Rămânând în această zonă a copilăriei, care erau activitățile dumneavoastră de zi cu zi, dincolo de școală?
A.B. – De exemplu eu am participat, fiind singurul copil evreu, aproape la toate evenimentele creștine. Nu toate au fost fericite. De exemplu unul dintre colegi a murit și am participat la înmormântare. Eu am participat la evenimentele creștine, chiar dacă, din punct de vedere religios, evreiesc, este interzis.
A.A. – La rândul dumneavoastră ați invitat colegi la evenimentele din comunitatea evreiască?
A.A. – La rândul dumneavoastră ați invitat colegi la evenimentele din comunitatea evreiască?
A.B. – Da, cu foarte mare plăcere. De exemplu a fost o mare curiozitate pentru colegii mei creștini să mănânce pască. De exemplu am fost sărbătorit în cadrul liceului. Nu au fost deosebiri între mine și creștini. Ei mă primeau ca pe unul de-al lor.
”Lucian Valea m-a învățat să învăț limba română”
A.A. – Aveați cărți în casă în copilărie, citeați mult?
A.B. – Da, dar din punct de vedere material a fost foarte greu. Nu am fost săraci, părinții mei nu au vrut să simt lipsa unor lucruri. Energie electrică nu am avut, apă potabilă nu am avut, frigider nu am avut, masă de lucru nu am avut. Scriam lecțiile pe perete. Visul meu a fost întotdeauna să am un stilou. Acum o să mă întorc în Israel și o să-mi fac cadou un stilou bun, cu toate că nu am nevoie. Lucian Valea este numele pe care îl onorez foarte mult. Scriitor, poet, profesor de la universitate, pentru că a fluierat în biserică a fost exilat la Darabani, spre nenorocirea lui și spre norocul meu. El m-a învățat să învăț limba română. M-a învățat nu doar să iubesc limba ca atare, ci să și cercetez originea și etimologia cuvintelor.
Am avut o relație foarte bună și chiar l-am înlocuit de câteva ori când el a lipsit. Domnul Lucian Valea m-a ajutat să iubesc limbile și să înțeleg de unde provine tezaurul limbii române. Îmi pare rău să remarc faptul că în televiziunile românești nu se vorbește prea corect limba română. Sunt prea multe împrumuturi din engleză. Lucian Valea era total împotriva acestor împrumuturi. La televiziunea israeliană este o persoană, doctor în limba ebraică, fără avizul lui nu se citește o propoziție la televizor. La sfârșitul emisiunilor se scrie că textele au primit acordul lui. În România ar trebui să se dezvolte și iubirea față de limba română autentică, nu doar de clădiri și exponate.
A.A. – În comunitate participați la forme de educație paralele, pe lângă cele de stat, oficiale?
A.A. – În comunitate participați la forme de educație paralele, pe lângă cele de stat, oficiale?
A.B. – Da, desigur. Vreau să spun ceva în legătură cu religia evreiască. În religia evreiască educația nu începe la șase ani și nu la șapte ani, începe la trei ani. Vă închipuiți ce s-ar putea întâmpla în România, dacă toți copii vor învăța literele și matematica de la vârsta de trei ani. Eu am participat la sinagoga centrală, se chema Sinagoga Roșie, la lecții de cultura evreiască, învățam literele evreiești, istoria evreiască, tanahul evreiesc, nu istoria civilă. Am început astea la vârsta de trei ani. Eu când am început clasa I, eu vorbeam numai idiș, care este o limbă cu litere ebraice, care are multe cuvinte germane. Într-o cameră din sinagogă copii mici erau învățați să iubească tradiția. Eu nu pot să nu mă gândesc ce se poate întâmpla în România, dacă toți copii de la grădiniță, în loc să se joace cu tot felul de prostii, ar învăța cultura română. Ar veni cu un bagaj intelectual nemaipomenit în clasa I.
Săptămâna trecută am fost cu fata mea mai mică la sinagogă, iar nepotul meu de trei ani și jumătate a intrat într-o cameră, unde un rabin i-a explicat evenimentele religioase, la nivelul unui copil de trei ani. Dacă s-ar prelua acest exemplu în România, ar fi numai de câștigat. De exemplu, să nu ajungă cetățenii creștini, cum am fost eu în clasa I, când de abia învățam literele. Învățământul cultural, nu religios, trebuie să înceapă de la trei ani. Grădinița nu trebuie să fie babysitter. Acest lucru poate să împingă România mai departe, dacă se vor construi cetățeni care să nu se înjure, să nu fure, care să țină seama de cele zece porunci, nu din punct de vedere religios. Copiii care ajung în clasa I ar trebui să știe cel puțin toate literele românești și cel puțin, faptul că 7x8 este 56. (Alexandru D. AIOANEI, foto arhivă personală Arie Barbiro)
În curând vom publica partea a doua a interviului cu noi imagini unicat din arhiva domnului Arie Barbiro
Te-ar mai putea interesa si: Liceul „Dimitrie Cantemir”, Arie Barbiro
Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook.
Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
AlternoSFERA electrizantă la Zilele Nordului GALERIE FOTO & VIDEO
Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord, a urcat pe scenă înainte de cântarea moldovenilor de la Alternosfera, și a mulțumit voluntarilor, celor de la Tehnic și tuturor colaboratorilor săi care au contribuit la buna organizare a festivalului Zilele Nordului, probabil cel mai important eveniment cultural-artistic din Nordul Moldovei. Spectatorii au cântat și au dansat împreună cu muzicienii din Chișinău cele mai populare melodii de rock alternativ ale ... continuare »
Nume importante din muzică, film, teatru, jurnalism și urbanism se reunesc în cadrul ZN de la Darabani
Regizorul Tudor Giurgiu, jurnalistul Dragoș Pătraru, arhitectul Șerban Țigănaș, actrița Katia Pascariu, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României, rectorul Mihai Dimian al universității din Suceava, exploratorul George Vlad din echipa Dune II, bucătarul Mircea Groza și Marcel Ionescu-Heroiu, expert al Băncii Mondiale, sunt între invitații din acest an ai Zilelor Nordului, în timp ce pe scenele festivalului vor urca trupe precum Alternosfera, Luna ... continuare »
VEZI componența noului Consiliu Local Darabani, majoritar GALBEN, cu câteva ”nuanțe” de ROȘU
PNL câștigă detașat alegerile locale la Darabani. După ce și-au adjudecat fotoliul de primar, 13 consilieri liberali și doar 4 social-democrați vor reprezenta interesele comunității în următorii patru ani. Doar două formațiuni politice au atins pragul electoral la alegerile pentru Consiliul Local la Darabani: PNL și PSD. Datorită celor 2669 de voturi primite, liberalii vor fi reprezentați în viitorul Consiliu Local de 13 consilie ... continuare »
Gîrbaci își zdrobește contracandidații ”N-am inventat noi nici roata, nici apa caldă”
Mihai-Alin Gîrbaci, primarul în funcție al orașului Darabani, obține un nou mandat de edil șef al urbei de pe malul Prutului, după ce își surclasează categoric contracandidații, cu un procent de 83,07 % din sufragii. Candidatul liberal la Primăria Darabani a primit 3236 din cele 3894 de voturi valabil exprimate. La distanță foarte mare s-a clasat social-democratul Silviu Barbacariu care a adunat doar 524 de voturi, iar 134 de vo ... continuare »
38,23 % prezență la vot la Darabani. VEZI lista completă a candidaților dărăbăneni
Procentul este mai mic decât cel obținut la nivel județean (45,98 %), în timp ce la nivel nivel național 50% dintre români au votat la alegerile locale, iar 52,37% și-au ales europarlamentarii favoriți. La cele 9 secții de votare din Darabani și satele arondate s-au prezentat 4086 de alegători, dintre cei 10687 aflați pe listele permanente. Mihai-Alin Gîrbaci (PNL), Silviu Barbacariu (PSD) și Ciprian Grigoraș (Alianța Dreapta Unită) sunt candidații la Primăria ... continuare »
Sondaj
Darabaneanul lunii
Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Slideshow
Stiri nationale si internationale
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare