Dr. Ionut Pintilie: „Închiderea spitalelor a reprezentat o condamnare la moarte pentru multi pacienți”

Originar din Darabani, Ionuț Pintilie este unul dintre cei mai apreciați medici specialiști în recuperare, medicină fizică și balneologie din Iași. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” promoţia 2005, tânărul doctor a părăsit sistemul public de sănătate în favoarea celui privat. Pe lângă activitatea desfăşurată la patul bolnavului, dărăbăneanul participă și la simpozioane sau conferițe naționale și internaționale cu lucrări de specialitate despre recuperarea musculoscheletală sau bolile reumatologice. Destul de zgârcit în declarații când vine vorba de propriile realizări, a lăsat totuși să se înțeleagă că este implicat într-o serie de proiecte personale, iar altele în colaborare cu câteva firme de medicamente.

V-ați născut în Darabani într-o familie de economiști. Aveți imagini souvenir din copilărie, care v-au însoțit în viață?

Din păcate am puține fotografii din copilărie. Îmi aduc aminte cu plăcere de câteva fotografii alb-negru făcute cu părinții și cu un mare partener de joacă de pe atunci, motanul vecinilor mei. Pe bunici nu i-am cunoscut foarte bine, deoarece s-au stins când eram destul de mic, dar bunicile mi-au rămas întipărite în memorie. Mă așteptau cu mare drag și le plăcea să petreacă mai mult timp cu mine. Vacanțele petrecute la bunica de pe mamă, la țară, pe ulițele satului, împreună cu verișorul meu au fost pline de peripeții și pozne desprinse parcă din poveștile lui Creangă. Cu toate acestea, ea era mereu calmă și îngăduitoare. De asemenea, nu pot să uit nici dragostea și căldura cu care mă copleșea bunica de pe tată când o vizitam. Îi plăcea sa stea mult de vorbă cu mine, iar seara adormeam împreună povestind la lumina caldă a focului din sobă și acompaniați de trosnetul lemnelor ce ardeau. Sunt multe amintiri plăcute despre bunici.

Există totuși și un regret al meu: că nu am putut face mai mult (ca medic) pentru ele, pentru a le avea lângă mine mai mult timp. Din păcate, ele au trecut în lumea celor drepți la scurt timp, una după alta, când eram în anul întâi de facultate și când abia “deschideam ochii” în această meserie. Vacanțele de iarnă le petreceam, de cele mai multe ori, la țară. Mă bucur că am avut parte și am participat la obiceiuri de sărbători cum numai în cărțile marilor scriitori le mai găsești. Mergeam la colindat și urat cu traista în spate, adunând colaci, mere, nuci. Mi-aduc aminte de peisajele de iarnă cu multă zăpadă, desprinse parcă din poeziile lui Coşbuc, când singura preocupare era săniușul. Bineînteles că această îndeletnicire nu lipsea nici în orașul meu natal, unde ieșeam cu prietenii de jocă: vecinii. Am multe amintiri placute despre poznele făcute împreună, despre miuțele jucate pe stradă din fața casei sau diversele întreceri. Au fost clipe plăcute, lipsite de griji. După cum spuneam, am multe imagini și amintiri din copilărie. Cele mai multe sunt legate de părinții mei și de prietenii de joacă. Nu există un loc anume din casă pe care să mi-l amintesc. Dacă închid ochii și acum văd toate încăperile, cu toate lucrurile care erau acolo de când eram copil.

Din ce cărți se compunea biblioteca d-voastră în gimnaziu și în liceu? Ce amintiri păstrați din anii de școală?

Cele mai multe cărți erau din literatura clasică: atât românească, cât și străină. Mai aveam cărți de istorie, război, spionaj, SF. Mult timp m-au fascinat cărțile cu cel De-al Doilea Război Mondial. Anii de școală au fost ca pentru oricine: plini de emoții, cu mulți prieteni, dar și cu multă seriozitate și învățat.

Ce credințe, idealuri, convingeri v-au transmis părinții d-voastră și cum v-au convins să vi le însușiți?

Ca orice părinte, și ai mei și-au dorit tot ce este mai bun pentru mine. M-au învățat să fiu sincer, ambițios, calm, cumpătat. Nu a fost nevoie de multe metode de convingere. De fapt, singura metodă a fost dialogul prin care m-au făcut să înțeleg că tot ce doreau ei de la mine era spre binele meu, că ceea ce voi învăța îmi va ajuta în viitor în viață. Am avut încredere în ei și cred că asta a fost decisiv. Și în prezent consider că dialogul și increderea între părinți și copii este fundamentală.



Cum au fost primii învățători? Dar mai târziu, profesorii? Ați avut profesori preferați? Vorbiți-ne de profesorii care v-au marcat atât în anii de școală cât și cei de facultate.

O vorbă spune că nu trebuie să uiți niciodată pe cel/cea care ți-a pus stiloul în mână. Și nu am uitat. Îmi aduc și acum aminte cu plăcere de doamna învățătoare Ilaș. Era apropiată de noi, muncea foarte mult cu noi, fiind prima care ne-a deschis acest drum al învățăturii. La gimnaziu am întâlnit primii profesori. Nu pot să-l uit pe profesorul Petru Anichitoaie, dirigintele nostru, cel care ne-a dirijat pașii prin școala gimnazială. Toți profesorii mi-au lăsat amintiri plăcute și îmi pare rău că unii dintre ei nu mai sunt printre noi. Fiind un iubitor al sportului, bineînteles că unul dintre profesorii preferați era cel de educație fizică, Radu Pop. Liceul l-am urmat la Botoșani, unde printre preferați era tot un dărăbanean, dirigintele nostru, profesorul Huțanu. Din păcate puțini sunt profesorii care m-au marcat în facultate, puțini fiind cei care mai fac aceastea meserie cu profesionalism și cu pasiune, din punctul meu de vedere.



De ce ați ales medicina și cine v-a influențat decizia? Cum a fost trecerea de la liceu la facultate?

Am ales medicina din mai multe motive. În momentul în care m-am decis să aleg acest drum, medicina și medicul erau priviți cu mare respect în societate iar oamenii aveau încredere în medici. Pe de altă parte, am considerat că este o meserie care mi se potrivește, iar faptul că voi reuși să ajut persoanele aflate în dificultate a fost decisiv.

Povestiți-ne o întâmplare, o perioadă care v-a marcat adânc, care v-a schimbat rostul vieții?

Nu au fost până în prezent întâmplări sau perioade care să mă marcheze adânc. Totuşi, nașterea fetiței mele pot să o consider  un moment care mi-a schimbat rostul vieții. 



Care este raportul satisfacții/dezamăgiri pe care vi le-a adus meseria de medic?
 
În momentul de față, în această perioadă tulbure a sistemului sanitar și a societății noastre, raportul este ușor înclinat înspre dezamăgiri. De ce? Pentru că te uiți uneori la pacient și vezi că nu poți face nimic pentru el. Medicamentele sunt scumpe și nu și le poate permite, investigațiile sunt costisitoare, ca să nu mai vorbim de condițiile din unele spitale publice. Satisfacțiile apar atunci când reușești să faci tot ce poți pentru un pacient pentru a-l vindeca, atunci când acesta revine la tine zâmbind și îți mulțumește că l-ai ajutat. În ceea ce privește satisfacțiile materiale, sunt uneori departe de a fi numite satisfacții, în conditiile unui sistem sanitar „bolnav”.

Ați avut pacienți care v-au contactat ulterior pentru a vă mulțumi?

Da. Sunt mulţi pacienţi care se întorc şi îmi mulţumesc pentru ceea ce am făcut pentru ei.

Ce planuri profesionale sau personale aveți pentru viitorul imediat?

În momentul de față îmi doresc să devin un cât mai bun profesionist. Sunt de un an medic specialist în recuperare, medicina fizică si balneologie, lucrez în 2 clinici private din Iași și Vaslui, unde condițiile se ridică la un nivel european. Am în derulare cateva proiecte mari în domeniul meu și lucrez la realizarea altora  împreună cu câteva firme de medicamente.

Simțiți că au fost momente în care nu ați făcut destul pentru cei din jur, în spital sau în viața de zi cu zi?

Există o vorbă: tot timpul este loc de mai bine. Da. Sunt și momente de acest fel. După cum am mai spus, există situații în care nu poți să investighezi un pacient, nu poți să-i dai un tratament mai bun pentru că acesta nu și le permite financiar. Și atunci nu ai cum să fii mulțumit în asemenea condiții.

Care este opinia d-voastră legată de telenovela Spitalului Orășenesc Darabani, dar și despre ultimile declarații ale ministrului Sănătății în legătură cu finanțarea spitalelor private?

Sincer, despre „telenovela” spitalului din Darabani nu cunosc foarte multe lucruri. Dar pot să comentez câteva lucruri legate de închiderea în general a multor spitale. Din punctul meu de vedere a fost o condamnare la moarte pentru mulți pacienți, care nu-și mai pot permite să parcurgă sute de km ca sa ajungă la un spital. A fost o încercare disperată, dar necalculată de a reduce unele cheltuieli. Nu cred ca asta este soluția. În loc să încerce să eficentizeze sistemul public, în loc să implementeze strategii de management cât mai eficient, ei au ales să închidă spitale. Ca să nu mai vorbim de faptul ca unele dintre ele erau de curând renovate și dotate cu aparatură de ultimă generație. Redeschiderea unor spitale nu face altceva decât să argumenteze în plus că decizia luată a fost greșită și total nesăbuită.

În ce privește cealaltă problemă, cred că este prematur să vorbim. Din punctul meu de vedere cred că au fost aruncate în vânt niște afirmații care nu prea își au suport legal și fără nici o analiză obiectivă. Nu poți priva un pacient care cotizează la sistemul de sănătate de accesul la condiții mult mai bune, de diagnostic și tratament în sistemul privat la aceeași bani ca și în sistemul public. Pacientul este cel care trebuie să decidă dacă merge în sistemul public și nu plătește nimic sau dacă merge în sistemul privat și achită o coplată. Atâta timp cât România va fi obligată să deconteze orice spitalizare sau intervenție a unui român în Uniunea Europeană cu prețul decontat și în România, cum ar putea în aceste condiții să nu mai deconteze nimic în  sistemul privat din România?  

În final,  vă rugăm să lăsați un mesaj pentru cititorii Darabaneni.ro.

As vrea sa inchei cu un citat din N. Iorga: „Fă-ți datoria oricând. Totdeauna va fi cineva care să te vadă: tu însuţi.” (interviu realizat de Alexandru D. AIOANEI)