Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Editorial

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
Leon Danaila, „Doctor Honoris Causa” al Universitatii din Suceava VIDEO

Academicianul Leon Dănăilă, originar din Darabani, a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Înalta distincţie i-a fost înmânată în cadrul unei festivităţi care a avut loc, marţi, în Sala Auditorium "Joseph Schmidt" a instituţiei academice. La eveniment au participat medici, cadre universitare şi studenţi.
Leon Dănăilă s-a născut pe 1 iulie 1933 la Darabani. El este prof. dr. neurochirurg, şeful Clinicii II Neurochirurgie din cadrul Institutului de Boli Cerebrovasculare Bucureşti şi profesor la Universităţile „Carol Davila” şi „Titu Maiorescu” din capitală. În decursul celor peste 50 ani de activitate profesională, Leon Dănăilă a efectuat aproximativ 40.000 de operaţii, intervenţiile cu laser fiind introduse chiar de dărăbănean în neurochirurgia românească. Pînă în prezent, a publicat 41 de cărţi şi 354 de lucrări ştiinţifice, atât în ţară, cât şi în străinătate. Totodată, academicianul Leon Dănăilă are 28 de certificate de inovator şi inventator, este doctor în medicină din 1973 şi membru al Academiei Române, al Academiei Diplomatice din Londra şi al Academiei de Ştiinţe din New York.
"Nu îmi vine să cred de unde am pornit şi unde am ajuns, parcă ar fi vorba de altă persoană. Îmi este greu să redau în puţine cuvinte amintiri cu o rezonanţă deosebită din viaţa mea, care au rămas vii peste timp, precum şi tot ceea ce păstrez în memorie despre anii din tinereţe, despre marile bucurii şi visări ale adolescenţei, sau supărări şi lacrimi inevitabile vârstei şi situaţiei materiale şi politice din acea vreme (…) Acum, acest moment de mare înălţare sufletească în care mi se acordă de către USV titlul de Doctor Honoris Causa, reprezintă prilej de abordare prospectivă a menirii acestui areopag ştiinţific şi cultural, în devenirea noastră a tuturor", a declarat Leon Dănăilă marţi, la Suceava.
Sursa: www.stiri.botosani.ro
VIDEO
3 Comentarii la “Leon Danaila, „Doctor Honoris Causa” al Universitatii din Suceava VIDEO”
Poza saptamanii
Darabaneni.ro a revenit după un an la Viișoara, într-o iarnă adevărată ca în nordul Moldovei, pentru a-i ura ”La mulți ani!” veteranului Ghiță Cojocariu, eroul ultimului nostru reportaj, care a devenit în 12 februarie cetățean de onoare al comunei sale natale.
Sondaj
Stiri nationale si internationale
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare
Un am de nota 10 !! Felicitari domnule doctor pt tot ce ati facut..faceti..si veti face in continuare!!! Toata admiratia!
Am avut sansa, as zice fara a exagera, chiar istorica de a ma afla in sala la ceremonia de decernare a titlului... Nu se poate descrie in cuvinte momentul, iar Universitatea Stefan cel Mare din Suceava a facut un gest extraordinar fata de acest OM. Eu unul personal consider ca Leon Danaila incheie careul de asi al judetului Botosani, alaturi de Eminescu, Iorga si Enescu, iar daca ar fi locuit in America sau Germania cu siguranta ar fi fost laureat al premiului Nobel. Multumim domnule profesor pentru tot ce ati facut dumneavoastra de-a lungul vietii, iar noi, darabanenii, va vom fi vesnic recunoscatori.
jos palaria
Ultimele articole
Sute de mesaje au invadat mediul online, după dispariția prematură a dărăbănencei. Cei care doresc să-și ia rămas bun de la ea o pot face începând de luni seară, la locuința sa din centrul orașului. Aurelia va fi condusă pe ultimul drum joi, 18 februarie, la prânz. ”Avea un zâmbet și o privire atât de calde cum rar mi-a fost dat să văd. Dumnezeu să o ierte și să o așeze în Împărăția Sa!....Drum lin printre îngeri…Condoleanțe și multă putere ... continuare »
Dărăbăneanca Simona Chițan este deja un nume foarte cunoscut în presa culturală din România. Colaboratoare a mai multor ziare importante precum Evenimentul Zilei sau Adevărul, ea și-a pus semnătura și pe două volume foarte valoroase. Prima carte este un volum de interviuri ”30 de interviuri eveniment“, printre personalitățile care au răspuns întrebărilor jurnalistei numărându-se Octavian Paler, Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, ... continuare »
Ștefan Teișanu a fost ales alături de alți doi clujeni implicați în activități culturale, este vorba despre Marton Balogh și Cristian Hordilă. Ultimul este manager al Festivalului de Film Transilvania. Consiliul Economic și Social (CES) din România este un organism instituțional consultativ al Parlamentului și al Guvernului. Acest for constituțional ar trebui să fie un loc de reprezentare, dialog și dezbatere al partenerilor sociali și societății civile ... continuare »
Nicușor Imbir este un om simplu, care locuiește cu familia sa în Bajura, Darabani. De meserie este șofer. Pentru a avea un trai decent, în paralel se ocupă și cu zootehnia. Muncește mult, dar în același timp își găsește timp și pentru aproapele aflat în nevoie. Are o energie extraordinară și o mare calitate: nu poate trece indiferent pe lângă o persoană aflată în necaz. De Crăciun, l-am rugat să ne povestească o serie din acțiunile filantropice pe care ... continuare »
Cu adevărat se spune că importanța unui om o afli atunci când nu mai e. În momentul dispariției unui cunoscut apare o stare de confuzie și o serie inutilă de întrebări. Răspunsul la ele nu mai ajută la nimic și totul se rezumă la ce a fost… În cazul meu, cel care a plecat mi-a umplut ritualul zilnic de școală cu multe încercări și dileme. Cert este că am reprezentat pentru el o sursă de dialog prin care a încercat să afl ... continuare »