Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare.
Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
DOCUMENTAR "Am participat la Revoluţie cu un aparat de fotografiat"
În zilele lui Decembrie 1989, mă aflam împreună cu câţiva colegi, profesori de matematică şi chimie, la cursurile de reciclare din Iaşi. Luasem o cameră la etajul patru al hotelului de lângă tribunal, din al cărei balcon, după cursuri, priveam la mulţimea de oameni, care asemenea unui torent uneori înspumat, alteori lent, inunda trotuarele. De acolo de sus, toate se vedeau altfel. Dacă, ca simplu trecător prin mulţimea de jos, nu observasem nimic deosebit, de la balcon, un lucru mă făcea curios: la fiecare o sută de metri, miliţieni şi soldaţi în grupe de câte doi îşi făceau rondul, parcurgând acceaşi distanţă dus întors cu paşi lenţi şi priviri concentrate asupra oamenilor. Poate erau puşi să ne apere de hoţi, sau erau într-o misiune? În mod normal nu ar fi trebuit să aibă nici o legătură cu oamenii care îşi vedeau cuminte de drum. Zilele de curs treceau, din balcon vedeam aceleaşi perechi de soldaţi şi miliţieni.
Până într-o zi, când din senin, au dispărut cu toţii. Ori poate s-au îmbrăcat civil? Pe 22 decembrie 1989 la ora 8, ne aflam la cursul de socialism ştiinţific. Ce i s-o fi întâmplat domnului profesor? După o oră de predare cu capul aplecat, ne anunţă că s-au terminat cursurile de reciclare şi ne îndeamnă să mergem în linişte la casele noastre. O bucurie neaşteptată! Dar, de ce în linişte? Ne-am luat zborul spre hotel, dar ziua avea să fie plină de peripeţii. Lumea se adunase în faţa Prefecturii. Se petrecea ceva! Am fugit la hotel, mi-am luat repede aparatul de fotografiat şi am imortalizat de sus Prefectura, cu mulţimea de trecători adunată în faţa ei.
Cu aparatul în buzunar, am ajuns la timp la uşa care tocmai o forţaseră oamenii. Nu era coadă la intrare aşa că m-am strecurat şi eu. În locul unui bilet de acces, acolo era o persoană care rupea fâşii dintr-un cearşaf şi ţi le lega la mâna stângă. Urcam repede scările, coordonaţi de alte persoane, spre un punct numai bun scopului urmărit de mine: balconul. Odată ajuns, încă nu se aglomerase, am scos aparatul de fotografiat şi cu teamă am făcut repede două clişee mulţimii adunate în stradă. Aveam o stare ciudată: exaltare şi teamă. Nu cunoşteam pe nimeni din cei care conduceau acţiunea. Dacă apar iar perechile de miliţieni şi soldaţi? Unde vei dormi la noapte? Nu puteam fotografia aşa de aproape.
De coborât era la fel de simplu. Nu era permis să pătrunzi în vreo cameră alăturată. Urmam aceeaşi cale pe care urcasem. Odată scăpat din încătuşarea clădirii uriaşe, de sub balcon am prins grupul primilor revoluţionari ieşeni. M-am îndepărtat apoi să cuprind căt mai multe din cele ce se petreceau. Balcoanele se umpluseră de oameni. Oare era ceva care să reuşească? Eram acolo un simplu neştiutor. La fel erau majoritatea. Unii s-au oprit cu sacoşa în mână, din drumul spre piaţă. Era dorinţa oamenilor de a scăpa de Ceauşescu, sau era o revoltă împotriva comunismului ? Poate, dacă aş fi fost membru de partid, aş fi fost în temă cu ceva.
Dar cum orele de plictis politic se lipeau ca apa de pana raţei, în care bunul Domn Gagu, care ne preda, era prea binevoitor cu neştiinţa noastră politică, toate semănau cu defilările din zilele lui Dej. Începuse să se aglomereze. Pe stradă înainta o fâşie de pânză purtată de nişte copii. Nu am reuşit să o prind într-un cadru, dar se pare că era pregătită pentru balconul clădirii. Oare aceşti copilandri care o plimbau de-a latul străzii erau de la vre-un cămin? Păreau a fi sarea şi piperul între atâţia curioşi şi oricum ştiau mai multe, din locul de unde veneau. Am rugat un tânăr să-mi facă şi mie o poză în mulţime. Apoi mi-am scos banderola, căci începusem să fiu luat la ochi.
M-am înghesuit spre balcon, căci erau poate lucruri noi de reţinut. În el se urcau lozinci. Le desfăşurau grupuri de tineri. Se striga: „Jos Ceauşescu!” şi „Fără violenţă!” La geamuri se fluturau steaguri. Primul deja flutură acolo sus, apoi se desfăşoară mai multe. Oamenii se căţărau pe unde puteau, pentru a putea vedea mai bine şi auzi discursurile emise la boxele din balconul principal. De sus ne priveau turnurile bătrâne. Pe jos erau împrăştiate documentele Prefecturii. Secretele se ardeau sub ochii noştri. De asta aveau grijă tot o grupă de copii, care întreţineau focul. Adevăratul foc al revoluţiei a fost întreţinut de ei. Oare cine i-a pus?
Mi se termină clişeul! Am plecat cu trenul spre Bârlad. Cu cât trenul se depărta de Iaşi, oamenii vorbeau că s-ar fi tras focuri de armă. La un colţ de stradă de lângă Primăria din Bârlad, pe zidul unei clădiri erau lipite două fotografii mari ale soţilor Ceauşescu. Deasupra lor scria: "Loc de scuipat". Un elev de-al meu din Teioasa pleca spre Bucureşti. I-am dat aparatul să facă fotografii cu clădirile împuşcate. S-a întors doar cu o fotografie a unui trotuar pe care ardeau lumânări. Asta e tot ce-a putut vedea obiectivul mic al unui aparat Smena. (Ionel Bichir, text şi foto)
3 Comentarii la “DOCUMENTAR "Am participat la Revoluţie cu un aparat de fotografiat"”
Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Interesant ca informatie..inca plin de mistere si semne de intrebare ca eveniment national (revolutia)...iar ca participare a domnului profesor la aceste evenimente, l-as parafraza pe Napoleon dar cu negatia de rigoare: "nu tuturor le este dat sa poarte un baston de maresal in tolba".
Aceste poze sunt unicate in istoria Romaniei comuniste...d-nul profesor a avut un curaj deosebit de a se aventura in a face aceste fotografii ... intr-adevar un om deosebit.
am citit si eu foarte milt despre revolutie si chiar este o mare pasiune de a mea,pentru ca generatia tanara trebuie sa stie de ce au murit acei oameni la revolutie, doua carti interesante pe care le recomand oamenilor sunt,Sfarsitul Ceausestilor si Crimele Revolutiei ale lui Grigore Cartianu,spun despre acest om pt ca in timpul revolutiei acest om facea armata la o unitate militara din Buzau,asadar a fost martor si acest om are multi prieteni,martori care au alcatuit aceste documentare. Despre domn profeso spun ca este un om deosebit,are multe pasiuni si il respect foarte mult.
Ultimele articole
Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »
Județul Botoșani se situează la mijlocul clasamentului, cu o rată de promovabilitate de 74,12, ce depășește puțin media națională. În județ sunt atât licee care au înregistrat 99% promovabilitate cât și licee cu 0%. La Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani 67,48% din candidați au promovat examenul. Însă liceul dărăbănean se poate lăuda cu una din cele 6 medii de 10 ale județului, performanță reușită de eleva Horopciuc Veronica (foto medalion), ... continuare »
„Planurile de viitor sunt destul de mari. Vrem să ne menținem sus în Liga a 3-a, să nu dezamăgim cum a fost data trecută. Îmi pare bine că băieții au ajuns la nivelul acesta, eu o să mă ocup mai departe, sper să am și ajutorul Primăriei și al altor sponsori. De unul singur este foarte greu, dar Primăria a promis că ne va fi alături. Dar acum o să tragem linie, o să facem o analiză a meciului de astăzi pentru că nu mi-a plăcut. O să mai aducem jucători, ... continuare »
Darabaneni.ro a discutat cu Rareș Mandache, elevul dărăbănean care a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie, cea mai mare performanță a învățământului dărăbănean. Adolescentul ne-a mărturisit că mama sa a rămas fără cuvinte în momentul în care a primit vestea rezultatului său la olimpiadă, încă nu e decis la ce liceu va merge, și le mulțumește tuturor celor care l-au susținut în obținerea acestui rezultat istoric. ... continuare »
Originar din Bârlad, Ionel Bichir a ajuns în 1977 la Darabani, unde a predat matematica patru decenii, dar mai ales bunul simț și omenia. Un romantic incurabil, matematicianul a scris mai multe volume de poezii, din suflet și pentru suflet. De asemenea, a realizat o colecție impresionantă de picturi și sculpturi și era un șahist foartebun. Ionel Bichir este un simbol al Darabaniului, orașul pe care l-a iubit atât de mult și unde își va dormi somnul de veci. ... continuare »