Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
DESTIN Ionel Bichir, la al patrulea volum de poezie
Profesorul de matematică Ionel Bichir a scos în acest weekend de sub tipar, un nou volum de poezie. Lucrarea intitulată „Destin” a fost realizată în cele mai bune condiţii grafice la editura „Taida” din Iaşi. Acesta este al patrulea volum de poezie care poartă semnătura Ionel Bichir, după „Din poezia lui Cib”(2005), „Frumoasa adormită” şi „Mai hai”(2010), lucrări care se adaugă celor două culegeri de matematică ale autorului. „Destin” reprezintă autobiografia predecembristă a omului Ionel Bichir . Complexitatea lucrării provine din mănunchiul de momente pe cât de simple, pe atât de profunde ale vieţii autorului. Copilăria, anii liceului, studiile universitare, descălecarea la Darabani şi clipele Revoluţiei din Decembrie 1989 sunt etapele vieţii artistului, când poetul culege „flori din timpul trecător”. Lucrarea îţi taie răsuflarea, fiind un thriller al vieţii, cu elemente melodramatice. Nici latura sa educativă nu este neglijată, ţinând cont de profesia de pedagog a autorului: „Cu pânza vremii călători/De vreţi drumuri brodate/Cu geanta şcolii subsuori/Duceţi-vă la carte!”. „Uneori, sufletele noastre nu mai suportă încătuşarea. Orice supraplin se revărsă, la un moment dat. În gentuţa de tablă era un ou, o felie de pâine şi o sticluţă cu apă. O deschideam la nevoie. Odată mi-am închipuit că ţinând oul închis, se va preschimba în piatră nestemată. După un timp, am deschis-o şi am găsit coji gălbui. Le-am aruncat în apă şi oul s-a transformat în unul alb şi cu gălbenuş. Azi eu sunt gentuţa de tablă. Oul s-a înroşit ca o inimă. Din sticlă picură amintiri. Deschid capacul pentru a elibera un destin”, ne-a mărturisit Ionel Bichir(foto). Fără comentarii.
Profesorul ne avertizează că filmul vieţii lui nu se opreşte aici, acesta fiind doar prima lui parte. „Într-un târziu o să lipim/Pe film tăiat în două/Bucăţi de viaţă şi destin/Începe una nouă”. Volumul I de poezii „Destin” va fi lansat oficial, la Darabani, în prima săptămână a lunii aprilie. Prin opera sa, poetul va ocupa o filă aparte în cartea nemuririi sufletului. „De bucurie râd şi plâng,/Căci am primit o carte/De basme, mi-a rămas un gând:/Viaţă fără moarte!” „Cu siguranţă, cartea aceasta ne învaţă cât de suplu şi fermecat ar arăta universul personal dacă am fi mai preocupaţi să fim sensibili, să fim copii, să ne deschidem sufletul către oameni”, a menţionat prof. Ionela Aionesei în nota introductivă a volumului de poezii. Lectură plăcută!
5 Comentarii la “DESTIN Ionel Bichir, la al patrulea volum de poezie ”

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Felicitari domnule profesor, cu mare placere citesc acest site si cu aceeasi placere aflu noutati si sunt mandra ca intr-un moment al vietii mele, am calcat acel taram, am cunoscut oameni deosebiti ,cu suflet cald,oameni ce vor ramane in inima mea, in albumul meu de amintiri sufletesti....Am simtit nevoia sa adaug acest comentariu, pentru ca sunt profund impresionata de realizarile si pasiunile dumneavoastra si pentru faptul ca v-am cunoscut. Mi-as dori sa obtin acest volum de poezii si implicit pe celelalte cu autograful dumneavoastra...Va doresc tot binele din lume si multa inspiratie pentru publicatiile ce vor urma..Felicitari!!!
Acum când lumea devine tot mai mult încătușată în cotidian, când fiecare luptă, diletantismul unor persoane care evadează în alte sfere precum poezia, impune o curiozitate și admirație din partea semenilor. Domnul profesor ne aduce mereu aminte că este ceva mult mai sublim și mai înalt decât rutina cotidiană care trădează individualismul și egoismul din noi.
sunt foarte interesat sa cumpar aceasta carte, stiti cumva unde poate fi gasite?
Felicitari domnule profesor sunt mandra ca am fost eleva dv .
cand eram in clasa a IV-a, in clasa cu Radu, faceam pregatire la matematica, ne pregateati pt.olimpiade. intr-o zi ati desenat pe tabla un scaun cu spatar vazut din diverse unghiuri. pt.prima data am inceput sa inteleg cu adevarat geometria in spatiu. sa o "vad"... sunt sigura ca se va intampla la fel si cu poezia. va salut cu respect. RamonaP
Ultimele articole
Darabaneni.ro a discutat cu Rareș Mandache, elevul dărăbănean care a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie, cea mai mare performanță a învățământului dărăbănean. Adolescentul ne-a mărturisit că mama sa a rămas fără cuvinte în momentul în care a primit vestea rezultatului său la olimpiadă, încă nu e decis la ce liceu va merge, și le mulțumește tuturor celor care l-au susținut în obținerea acestui rezultat istoric. ... continuare »
Originar din Bârlad, Ionel Bichir a ajuns în 1977 la Darabani, unde a predat matematica patru decenii, dar mai ales bunul simț și omenia. Un romantic incurabil, matematicianul a scris mai multe volume de poezii, din suflet și pentru suflet. De asemenea, a realizat o colecție impresionantă de picturi și sculpturi și era un șahist foartebun. Ionel Bichir este un simbol al Darabaniului, orașul pe care l-a iubit atât de mult și unde își va dormi somnul de veci. ... continuare »
Andreea-Teodora Pînzariu a împlinit astăzi 17 ani. Fotbalista descoperită de actualul director al Școlii Gimnaziale ”Leon Dănăilă”, prof. Ovidiu Ștefănucă, a câștigat tot ce se poate până în prezent cu FC Universitatea Olimpia Cluj și joacă în atacul echipei naționale de tineret a României, antrenată de Ion Marin. Andreea, astăzi este ziua ta. La mulți ani! Credeai, atunci când ai început să joci fo ... continuare »
Constantin Martiniuc s-a născut pe 28 februarie 1954, în comuna Santa Mare, pe malul Prutului. A fost student al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar în anul 1978 a predat primele lecții de fizică la Liceul din Darabani. A fost poate, unul dintre cei mai fideli profesori ai liceului, pe care l-a condus și în calitate de director între anii 1999-2001, predând doar la această unitate de învățământ până când a ieșit la pensie, în anul 2019. A ... continuare »
Subcarpați, Zdob și Zdub, Doru și Andrei de la The Mono Jacks, Dan Byron și Mircea Baniciu sunt între artiștii care urcă în acest an pe scenele Zilele Nordului, la ultimul festival al verii, în Darabani, cel mai nordic oraș din România. În perioada 27-29 august Scena Conac găzduiește în fiecare seară concerte acustice, spectacole de teatru și proiecții de film, iar Poiana Teioasa show-uri Subcarpați, Zdob și Zdub, Baba Dochia, The Kryptonite Sparks, Melting ... continuare »