Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Lt. col.(r) Constantin Grosu: „Am avut tot timpul vocatia binelui”



Fost ofiţer de informaţii, Constantin Grosu oferă în prezent o altă alternativă justiţiei: medierea, fiind adeptul maximei „mai bine o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă”. Absolvent al Facultăţii de Drept, traducător autorizat din limba turcă şi specialist în sociologie-politologie, nu uită niciodată de unde a plecat.

Sunteţi originar din Conceşti şi aţi absolvit liceul la Darabani. Ce amintiri vă leagă de oraşul de pe malul Prutului? Reveniţi des acasă?

Pentru mine, Darabaniul copilăriei mele înseamnă ORAŞUL. Mergeam de fiecare dată înainte de Paşti sau înainte de începutul anului şcolar pentru ca mama să-mi cumpere o uniformă de 250 lei, o cămaşă bleu şi o pereche de pantofi de 114 lei. Ţinând cont că am aproape 50 de ani, am asistat la construirea Magazinului Universal care, la acea vreme, având etaj şi scară interioară, mi se părea  de-a dreptul impozant, comparabil cu oricare dintre mall-urile construite după Revoluţie. La fel, clădirea nouă a liceului din Darabani sau câteva dintre blocurile din centru. Cele mai multe şi mai dragi amintiri sunt, totuşi, cele legate de perioada liceului. Au fost patru ani frumoşi în care am făcut zilnic naveta, pe jos, între Conceşti şi Darabani, uneori chiar de două ori pe zi, dacă aveam seara un meci de fotbal cu cei din clasa paralelă sau la cinema rula vreun film pentru care merita să facem 8-9 kilometri suplimentari.

„Timpul înnobilează amintirile”

Doar în iernile cele mai năprasnice (şi, slavă Domnului, am prins câteva in copilarie!) stăteam câteva săptămâni la internat, dar şi atunci abia aşteptam să „o iau din nou la picior”. Ştiu că timpul înnobilează amintirile, însă nu pot să nu mă gândesc cu nostalgie la Cenaclul literar condus de domnişoara Anisie sau la lansările de carte patronate de Victor Teişanu la Biblioteca Orăşenească. Am şi acum, la Conceşti, cu autografele autorilor, volumele „Oameni pe care i-am iubit”, a lui Lucian Valea sau „Eminescu la Ipoteşti” de I.D. Marin. Am avut şansa de a fi îndrumat de „generaţia de aur” a învăţământului dărăbănean. Fie şi dacă enumăr o parte din profesorii pe care i-am avut la catedră: Rusu(diriginte), Anisie, Arnăutu, soţii Bejenariu, Bichir, Ceică, Ciobanu, Huţanu, Mihăescu sau Pleşca îmi întăresc convingerea că nu ne-am ridicat, preţ de câteva promoţii, la înălţimea dascălilor care ne-au învăţat. Îmi amintesc, tot cu drag, de sesiunile de fotografiat din pădurea Teioasa, susţinute sub îndrumarea lui Ionel Bichir, care a determinat zeci, dacă nu sute de copii să îndrăgească  arta fotografică. Acasă vin de două-trei ori pe an şi de fiecare dată îmi promit mie însumi că voi reveni mai des. Părinţii mei sunt trecuţi de şaptezeci de ani şi le datorez atât lor, cât şi mie, mai multe clipe petrecute împreună.

Ţineţi legătura cu fiii oraşului? Ştim că vă cunoaşteţi cu academicianul Leon Dănăilă, personalitatea numărul unu a urbei.

Binenţeles că ţin legătura cu fiii Darabaniului, fie rămaşi în urbe, fie răspândiţi prin lume. Am acolo rude, prieteni sau simple cunoştinţe cu care îmi face plăcere să mă revăd sau măcar să vorbesc la telefon. E adevărat că am avut onoarea să îl cunosc pe academicianul Dănăilă, o covârşitoare personalitate ştiinţifică internaţională, un om de o rară modestie şi o bunătate aproape biblică. Din păcate, de această bunătate au profitat nenumăraţi indivizi care, aflând că profesorului i se umezesc ochii doar auzind de Darabani, îşi modifică subit originile, astfel încât de mărinimia domniei sale s-au bucurat „dărăbăneni” din Săveni, Huşi sau mai ştiu eu de pe unde. Am descoperit de vreun an şi jumatate site-ul d-voastră şi mă bucur de fiecare dată când citesc câte un interviu cu cineva care face cinste oraşului sau o ştire pozitivă legată de Darabani.

„Ari pământul, semeni gazonul, apoi timp de 200 de ani, îl tunzi la fiecare două zile”



Puteţi să ne punctaţi bornele parcursului d-voastră profesional până la meseria de mediator?

Nu este nimic spectaculos şi, glumind, aş putea spune că este o „reţetă” asemănătoare cu cea referitoare la gazonul englezesc: ari pământul, semeni gazonul, apoi timp de două sute de ani, îl tunzi la fiecare două zile! După liceu şi stagiul militar am urmat Şcoala de Ofiţeri M.I., am lucrat peste douăzeci de ani în SRI, între timp absolvind şi cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” a Universităţii din Craiova.

Ce influenţă mai au astăzi asupra carierei d-voastră cele două decenii petrecute ca ofiţer de informaţii? Puteţi să ne relataţi o secvenţă dintr-o misiune la care aţi participat?


O influenţă covârşitoare. Munca de ofiţer de informaţii îţi dezvoltă nişte calităţi fără de care nu se poate practica această meserie: seriozitate, putere de analiză, fler, atenţie la detalii şi, nu în ultimul rând, discreţie. Un bun mediator trebuie să manifeste empatie faţă de problemele celor care apelează la el, să pună suflet în găsirea soluţiilor care să ducă la rezolvarea pe cale amiabilă a disputelor şi, în acelaşi timp, să păstreze confidenţialitatea cu privire la datele şi informaţiile  de care ia cunoştinţă în procesul medierii. Referitor la cea de-a doua întrebare, cred că o să vă dezamăgesc, din nou. Aş putea, desigur, să vă povestesc despre misiuni cu agenţi îmbrăcaţi în loden, cu pălării, gulere ridicate şi ochelari fumurii, care destructurează reţele internaţionale de traficanţi de droguri sau arme. Am văzut şi eu destule filme de acest gen şi m-aş încumeta să scriu chiar şi un scenariu mai bun decât al multor astfel de filme. De aceea, o să mă limitez sa vă spun că am lucrat într-un colectiv de cunoscători de limbi străine (din care peste 80% erau fete), care oferea servicii pentru majoritatea instituţiilor din sistemul naţional de apărare.



„Mai bine o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă”



Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre profesia de mediator, una relativ nouă pe piaţa muncii din România?

Vocaţia. Am avut tot timpul vocaţia binelui, şi cred că această meserie se pliază perfect pe personalitatea mea. Pot spune că m-am regăsit total în vechiul adagiu care spune „mai bine o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă”. Ca mediator ai posibilitatea să discuţi profund cu ambele părţi implicate într-un conflict, aceştia îşi pot expune cele mai intime convingeri şi sentimente, iar în final, soluţia pe care o vor găsi împreună poate fi satisfăcătoare pentru toate părţile implicate. Acesta este şi unul dintre avantajele medierii: pe lângă găsirea unei soluţii reciproc avantajoase, se păstrează şi relaţia. Doi oameni care iniţial se percepeau ca fiind într-un conflict pot ajunge la concluzia că au mai multe lucruri care îi unesc decât care să îi despartă.

În ce împrejurări aţi învăţat limba turcă?

Tot în timpul şcolii militare. Dintre cei care promovau examenul de admitere se selectau, după un alt examen de aptitudini, studenţi care urmau să studieze intensiv o limbă străină care, de regulă, nu se studia la universitate. Am avut şi profesori extraordinari care tratau ca pe o provocare personală iniţierea în cele mai profunde subtilităţi ale limbii respective.

Membru al Colegiului Mediatorilor



Mediaţi şi cazuri din zona oraşului Darabani sau mai mult din capitala ţării? Care ar fi cea mai grea speţă pe care aţi mediat-o până în prezent?

Conform Legii 192/2006, modificată prin Legea 115/2012, medierea reprezintă o activitate de utilitate publică, activitate care se poate desfăşura în orice loc. Poate avea loc pe raza localităţii unde o parte sau ambele îşi au domiciliul, pe raza localităţii unde domiciliază mediatorul sau în orice alt loc, inclusiv în străinătate. Prin urmare, chiar mi-ar face placere să pot contribui la rezolvarea unor conflicte în zona Darabaniului şi astfel aş putea să vin mai des acasă. Referitor la cazurile mediate, mi-ar fi foarte greu să nominalizez unul anume, însă, în absolut toate ai o satisfacţie imensă când vezi că două persoane aflate, aparent, pe poziţii ireconciliabile ajung să îşi dea în final mâna. Îmi amintesc cu plăcere de prima mea mediere, în care era implicat un cuplu aflat în pragul divorţului şi care acum formează o familie fericită, care aşteaptă şi un copil. Între ei era vorba, de fapt, de o fractură de comunicare, ei nemaiputând distinge între ideile şi aspiraţiile lor, şi cele ale părinţilor, lucru care, din păcate, se întâmplă în foarte multe familii.

Ce sfat le-aţi da absolvenţilor de Drept: să se îndrepte spre profesia de mediator sau spre cele clasice de avocat, procuror sau judecător?

Mediatorilor nu li se cere, în mod obligatoriu, să fie absolvenţi de Drept, cu toate că, după părerea mea, acest lucru constituie un avantaj. Prin mediere se pot rezolva diferende apărute în cele mai variate domenii, aşa încât există mediatori absolvenţi de medicină specializaţi în cazuri de malpraxis, mediatori experţi contabili axaţi pe litigii comerciale etc. Eu însumi sunt coleg, în asociaţia profesională din care fac parte, Colegiul Mediatorilor, cu economişti, ingineri, medici, diplomaţi ş.a.m.d. Nu cred că tocmai eu sunt în măsură să ofer sfaturi absolvenţilor de Drept, dar ştiu că profesiile juridice implică o imensă responsabilitate pentru cei care le practică, mai ales prin urmările faptelor proprii. Pe de altă parte, pentru a fi mediator este necesar să fii absovent de studii superioare, să ai trei ani vechime în muncă şi o reputaţie ireproşabilă, aşa încât se poate practica medierea având orice altă meserie.

Ce le lipseşte dărăbănenilor să trăiască mai bine?

Exact ceea ce le lipseşte tuturor românilor: o clasă politică onestă, conducători capabili pe toate palierele societăţii şi o implicare responsabilă a fiecăruia în efortul general de a ieşi odată din marasmul în care ne complacem de atâţia ani. (interviu realizat de Lucian Bălăucă)






1:25 pm Marti, 24 Iulie, 2012

7 Comentarii la “Lt. col.(r) Constantin Grosu: „Am avut tot timpul vocatia binelui””

  1. Bichir Ionel spune:

    Bomboana de cretă şi Destin mediate de col. Constantin Grosu Oricât de mul mi-aşi strecura amintirile, bomboana de cretă e una din cele ce nu se pot trece prin sită . Uimitor este faptul că scurgerea timpului a îndulcit creta albă făcută fondantă în timpul orei de matematică, la o clasă de excepţie, şi când spun asta ştiu băieţii de ce.Cele mai stranii şi hazoase întămplări cum ar fi “tusea de la Gelu Bordeianu”, „paznicul zburător”, „2/8”, wist , la care se adaugă inspecţia surpriză pentru examenul de definitivat, cu personaje din acel colectiv s-au petrecut. Dar să nu uit ce aveam de spus.Vorbeam printre rândurile de elevi silitori aşezaţi pe două şiruri şi urmăream dacă se iau notiţe. Aveam să observ un comportament ciudat al unui elev din a patra bancă din rândul din stânga ce părea ocupat cu mutarea unei fondante din mână pe bancă atunci când treceam de banca dumnealui, şi cu o mişcare rapidă, de pe bancă în mână când mă apropiam. Şi cum pe vremea aceea eram şi eu iute, am intrat în jocul la care fusesem ademenit şi pregătind un atac, m-am întors reuşind să-mi transfer bomboana. Duritatea pe care am simţit-o cu degetele, m-a oprit să mai duc şi la gură micuţa bucată de cretă învelită fondantă, spre hazul clasei şi aşa victorioase în acel moment. Cine era realizatorul farsei o să mă întrebaţi. Nimeni altul decât viitorul lt. Col. Constantin Grosu pentru care am avut o simpatie deosebită, transformată acum în admiraţie şi datorie de suflet din partea mea. De ce asta ?pentru că citind Destin colonelu este impresionat şi reuşeşte să ofere volumul mamei mele, pe care o vizitează găsindu-i locaţia în Bucureşti, locaţie pe care eu nu o putusem afla în ultimii 12 ani. Şi iată bomboana de cretă făcută volum, se întoarce ca un bumerang stârnind de astă dată se pare plânsul. Seriozitatea , dorinţa de a face bine , calmul, inteligenţa, realizarea ţelului propus sunt calităţi cu care lucrează cu îndemnare fostul nostru elev cu care ne mândrim şi te aşteptăm Costele să ajuţi şi oamenii din Darabani, cu un birou de mediere cum nici nu se poate mai de încredere. Te salut şi dacă ai vrea sunt convins că îl poţi găsi şi pe Muchi. Al vostru prof şi amic Bichir Ionel.

  2. IONITA IULIANA spune:

  3. Iuliana Ionita spune:

    Ne dorim sa avem printre noi mai multi romani care sa simta dorinta de "a face bine"; Costica, intr-adevar tu doresti binele tuturor. Citind cuvintele tale parca citesc 'Amintiri din copilarie" si n-as putea sa spun care randuri ma impresioneaza mai mult. Iti dorim tot binele din lume.

  4. eu spune:

    aoleu pe cine laudati voi aici ,turnator cu patalama

  5. alex spune:

    daca nu ar fi oameni ca el...am fi vai si amar... tot respectul

  6. alex spune:

    daca nu ar fi oameni ca el...am fi vai si amar... tot respectul

  7. Elena Miu spune:

    Ma bucur ca mai sunt oameni adevarati care nu se inclina in bataia vantului, asta si pentru ca au radacini puternice, bine infipte in pamantul pe care s-au nascut. Felicitari si tot respectul.

  8. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Darabaneni.ro a revenit după un an la Viișoara, într-o iarnă adevărată ca în nordul Moldovei, pentru a-i ura ”La mulți ani!” veteranului Ghiță Cojocariu, eroul ultimului nostru reportaj, care a devenit în 12 februarie cetățean de onoare al comunei sale natale.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare