Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Editorial

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
Lt. col.(r) Constantin Grosu: „Am avut tot timpul vocatia binelui”

Fost ofiţer de informaţii, Constantin Grosu oferă în prezent o altă alternativă justiţiei: medierea, fiind adeptul maximei „mai bine o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă”. Absolvent al Facultăţii de Drept, traducător autorizat din limba turcă şi specialist în sociologie-politologie, nu uită niciodată de unde a plecat.
Sunteţi originar din Conceşti şi aţi absolvit liceul la Darabani. Ce amintiri vă leagă de oraşul de pe malul Prutului? Reveniţi des acasă?
Pentru mine, Darabaniul copilăriei mele înseamnă ORAŞUL. Mergeam de fiecare dată înainte de Paşti sau înainte de începutul anului şcolar pentru ca mama să-mi cumpere o uniformă de 250 lei, o cămaşă bleu şi o pereche de pantofi de 114 lei. Ţinând cont că am aproape 50 de ani, am asistat la construirea Magazinului Universal care, la acea vreme, având etaj şi scară interioară, mi se părea de-a dreptul impozant, comparabil cu oricare dintre mall-urile construite după Revoluţie. La fel, clădirea nouă a liceului din Darabani sau câteva dintre blocurile din centru. Cele mai multe şi mai dragi amintiri sunt, totuşi, cele legate de perioada liceului. Au fost patru ani frumoşi în care am făcut zilnic naveta, pe jos, între Conceşti şi Darabani, uneori chiar de două ori pe zi, dacă aveam seara un meci de fotbal cu cei din clasa paralelă sau la cinema rula vreun film pentru care merita să facem 8-9 kilometri suplimentari.
„Timpul înnobilează amintirile”

Ţineţi legătura cu fiii oraşului? Ştim că vă cunoaşteţi cu academicianul Leon Dănăilă, personalitatea numărul unu a urbei.
Binenţeles că ţin legătura cu fiii Darabaniului, fie rămaşi în urbe, fie răspândiţi prin lume. Am acolo rude, prieteni sau simple cunoştinţe cu care îmi face plăcere să mă revăd sau măcar să vorbesc la telefon. E adevărat că am avut onoarea să îl cunosc pe academicianul Dănăilă, o covârşitoare personalitate ştiinţifică internaţională, un om de o rară modestie şi o bunătate aproape biblică. Din păcate, de această bunătate au profitat nenumăraţi indivizi care, aflând că profesorului i se umezesc ochii doar auzind de Darabani, îşi modifică subit originile, astfel încât de mărinimia domniei sale s-au bucurat „dărăbăneni” din Săveni, Huşi sau mai ştiu eu de pe unde. Am descoperit de vreun an şi jumatate site-ul d-voastră şi mă bucur de fiecare dată când citesc câte un interviu cu cineva care face cinste oraşului sau o ştire pozitivă legată de Darabani.
„Ari pământul, semeni gazonul, apoi timp de 200 de ani, îl tunzi la fiecare două zile”

Puteţi să ne punctaţi bornele parcursului d-voastră profesional până la meseria de mediator?
Nu este nimic spectaculos şi, glumind, aş putea spune că este o „reţetă” asemănătoare cu cea referitoare la gazonul englezesc: ari pământul, semeni gazonul, apoi timp de două sute de ani, îl tunzi la fiecare două zile! După liceu şi stagiul militar am urmat Şcoala de Ofiţeri M.I., am lucrat peste douăzeci de ani în SRI, între timp absolvind şi cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” a Universităţii din Craiova.
Ce influenţă mai au astăzi asupra carierei d-voastră cele două decenii petrecute ca ofiţer de informaţii? Puteţi să ne relataţi o secvenţă dintr-o misiune la care aţi participat?
O influenţă covârşitoare. Munca de ofiţer de informaţii îţi dezvoltă nişte calităţi fără de care nu se poate practica această meserie: seriozitate, putere de analiză, fler, atenţie la detalii şi, nu în ultimul rând, discreţie. Un bun mediator trebuie să manifeste empatie faţă de problemele celor care apelează la el, să pună suflet în găsirea soluţiilor care să ducă la rezolvarea pe cale amiabilă a disputelor şi, în acelaşi timp, să păstreze confidenţialitatea cu privire la datele şi informaţiile de care ia cunoştinţă în procesul medierii. Referitor la cea de-a doua întrebare, cred că o să vă dezamăgesc, din nou. Aş putea, desigur, să vă povestesc despre misiuni cu agenţi îmbrăcaţi în loden, cu pălării, gulere ridicate şi ochelari fumurii, care destructurează reţele internaţionale de traficanţi de droguri sau arme. Am văzut şi eu destule filme de acest gen şi m-aş încumeta să scriu chiar şi un scenariu mai bun decât al multor astfel de filme. De aceea, o să mă limitez sa vă spun că am lucrat într-un colectiv de cunoscători de limbi străine (din care peste 80% erau fete), care oferea servicii pentru majoritatea instituţiilor din sistemul naţional de apărare.
„Mai bine o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă”

Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre profesia de mediator, una relativ nouă pe piaţa muncii din România?
Vocaţia. Am avut tot timpul vocaţia binelui, şi cred că această meserie se pliază perfect pe personalitatea mea. Pot spune că m-am regăsit total în vechiul adagiu care spune „mai bine o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă”. Ca mediator ai posibilitatea să discuţi profund cu ambele părţi implicate într-un conflict, aceştia îşi pot expune cele mai intime convingeri şi sentimente, iar în final, soluţia pe care o vor găsi împreună poate fi satisfăcătoare pentru toate părţile implicate. Acesta este şi unul dintre avantajele medierii: pe lângă găsirea unei soluţii reciproc avantajoase, se păstrează şi relaţia. Doi oameni care iniţial se percepeau ca fiind într-un conflict pot ajunge la concluzia că au mai multe lucruri care îi unesc decât care să îi despartă.
În ce împrejurări aţi învăţat limba turcă?
Tot în timpul şcolii militare. Dintre cei care promovau examenul de admitere se selectau, după un alt examen de aptitudini, studenţi care urmau să studieze intensiv o limbă străină care, de regulă, nu se studia la universitate. Am avut şi profesori extraordinari care tratau ca pe o provocare personală iniţierea în cele mai profunde subtilităţi ale limbii respective.
Membru al Colegiului Mediatorilor

Mediaţi şi cazuri din zona oraşului Darabani sau mai mult din capitala ţării? Care ar fi cea mai grea speţă pe care aţi mediat-o până în prezent?
Conform Legii 192/2006, modificată prin Legea 115/2012, medierea reprezintă o activitate de utilitate publică, activitate care se poate desfăşura în orice loc. Poate avea loc pe raza localităţii unde o parte sau ambele îşi au domiciliul, pe raza localităţii unde domiciliază mediatorul sau în orice alt loc, inclusiv în străinătate. Prin urmare, chiar mi-ar face placere să pot contribui la rezolvarea unor conflicte în zona Darabaniului şi astfel aş putea să vin mai des acasă. Referitor la cazurile mediate, mi-ar fi foarte greu să nominalizez unul anume, însă, în absolut toate ai o satisfacţie imensă când vezi că două persoane aflate, aparent, pe poziţii ireconciliabile ajung să îşi dea în final mâna. Îmi amintesc cu plăcere de prima mea mediere, în care era implicat un cuplu aflat în pragul divorţului şi care acum formează o familie fericită, care aşteaptă şi un copil. Între ei era vorba, de fapt, de o fractură de comunicare, ei nemaiputând distinge între ideile şi aspiraţiile lor, şi cele ale părinţilor, lucru care, din păcate, se întâmplă în foarte multe familii.
Ce sfat le-aţi da absolvenţilor de Drept: să se îndrepte spre profesia de mediator sau spre cele clasice de avocat, procuror sau judecător?
Mediatorilor nu li se cere, în mod obligatoriu, să fie absolvenţi de Drept, cu toate că, după părerea mea, acest lucru constituie un avantaj. Prin mediere se pot rezolva diferende apărute în cele mai variate domenii, aşa încât există mediatori absolvenţi de medicină specializaţi în cazuri de malpraxis, mediatori experţi contabili axaţi pe litigii comerciale etc. Eu însumi sunt coleg, în asociaţia profesională din care fac parte, Colegiul Mediatorilor, cu economişti, ingineri, medici, diplomaţi ş.a.m.d. Nu cred că tocmai eu sunt în măsură să ofer sfaturi absolvenţilor de Drept, dar ştiu că profesiile juridice implică o imensă responsabilitate pentru cei care le practică, mai ales prin urmările faptelor proprii. Pe de altă parte, pentru a fi mediator este necesar să fii absovent de studii superioare, să ai trei ani vechime în muncă şi o reputaţie ireproşabilă, aşa încât se poate practica medierea având orice altă meserie.
Ce le lipseşte dărăbănenilor să trăiască mai bine?
Exact ceea ce le lipseşte tuturor românilor: o clasă politică onestă, conducători capabili pe toate palierele societăţii şi o implicare responsabilă a fiecăruia în efortul general de a ieşi odată din marasmul în care ne complacem de atâţia ani. (interviu realizat de Lucian Bălăucă)
7 Comentarii la “Lt. col.(r) Constantin Grosu: „Am avut tot timpul vocatia binelui””
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Stiri nationale si internationale
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare
Bomboana de cretă şi Destin mediate de col. Constantin Grosu Oricât de mul mi-aşi strecura amintirile, bomboana de cretă e una din cele ce nu se pot trece prin sită . Uimitor este faptul că scurgerea timpului a îndulcit creta albă făcută fondantă în timpul orei de matematică, la o clasă de excepţie, şi când spun asta ştiu băieţii de ce.Cele mai stranii şi hazoase întămplări cum ar fi “tusea de la Gelu Bordeianu”, „paznicul zburător”, „2/8”, wist , la care se adaugă inspecţia surpriză pentru examenul de definitivat, cu personaje din acel colectiv s-au petrecut. Dar să nu uit ce aveam de spus.Vorbeam printre rândurile de elevi silitori aşezaţi pe două şiruri şi urmăream dacă se iau notiţe. Aveam să observ un comportament ciudat al unui elev din a patra bancă din rândul din stânga ce părea ocupat cu mutarea unei fondante din mână pe bancă atunci când treceam de banca dumnealui, şi cu o mişcare rapidă, de pe bancă în mână când mă apropiam. Şi cum pe vremea aceea eram şi eu iute, am intrat în jocul la care fusesem ademenit şi pregătind un atac, m-am întors reuşind să-mi transfer bomboana. Duritatea pe care am simţit-o cu degetele, m-a oprit să mai duc şi la gură micuţa bucată de cretă învelită fondantă, spre hazul clasei şi aşa victorioase în acel moment. Cine era realizatorul farsei o să mă întrebaţi. Nimeni altul decât viitorul lt. Col. Constantin Grosu pentru care am avut o simpatie deosebită, transformată acum în admiraţie şi datorie de suflet din partea mea. De ce asta ?pentru că citind Destin colonelu este impresionat şi reuşeşte să ofere volumul mamei mele, pe care o vizitează găsindu-i locaţia în Bucureşti, locaţie pe care eu nu o putusem afla în ultimii 12 ani. Şi iată bomboana de cretă făcută volum, se întoarce ca un bumerang stârnind de astă dată se pare plânsul. Seriozitatea , dorinţa de a face bine , calmul, inteligenţa, realizarea ţelului propus sunt calităţi cu care lucrează cu îndemnare fostul nostru elev cu care ne mândrim şi te aşteptăm Costele să ajuţi şi oamenii din Darabani, cu un birou de mediere cum nici nu se poate mai de încredere. Te salut şi dacă ai vrea sunt convins că îl poţi găsi şi pe Muchi. Al vostru prof şi amic Bichir Ionel.
Ne dorim sa avem printre noi mai multi romani care sa simta dorinta de "a face bine"; Costica, intr-adevar tu doresti binele tuturor. Citind cuvintele tale parca citesc 'Amintiri din copilarie" si n-as putea sa spun care randuri ma impresioneaza mai mult. Iti dorim tot binele din lume.
aoleu pe cine laudati voi aici ,turnator cu patalama
daca nu ar fi oameni ca el...am fi vai si amar... tot respectul
daca nu ar fi oameni ca el...am fi vai si amar... tot respectul
Ma bucur ca mai sunt oameni adevarati care nu se inclina in bataia vantului, asta si pentru ca au radacini puternice, bine infipte in pamantul pe care s-au nascut. Felicitari si tot respectul.
Ultimele articole
Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »
Județul Botoșani se situează la mijlocul clasamentului, cu o rată de promovabilitate de 74,12, ce depășește puțin media națională. În județ sunt atât licee care au înregistrat 99% promovabilitate cât și licee cu 0%. La Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani 67,48% din candidați au promovat examenul. Însă liceul dărăbănean se poate lăuda cu una din cele 6 medii de 10 ale județului, performanță reușită de eleva Horopciuc Veronica (foto medalion), ... continuare »
„Planurile de viitor sunt destul de mari. Vrem să ne menținem sus în Liga a 3-a, să nu dezamăgim cum a fost data trecută. Îmi pare bine că băieții au ajuns la nivelul acesta, eu o să mă ocup mai departe, sper să am și ajutorul Primăriei și al altor sponsori. De unul singur este foarte greu, dar Primăria a promis că ne va fi alături. Dar acum o să tragem linie, o să facem o analiză a meciului de astăzi pentru că nu mi-a plăcut. O să mai aducem jucători, ... continuare »
Darabaneni.ro a discutat cu Rareș Mandache, elevul dărăbănean care a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie, cea mai mare performanță a învățământului dărăbănean. Adolescentul ne-a mărturisit că mama sa a rămas fără cuvinte în momentul în care a primit vestea rezultatului său la olimpiadă, încă nu e decis la ce liceu va merge, și le mulțumește tuturor celor care l-au susținut în obținerea acestui rezultat istoric. ... continuare »
Originar din Bârlad, Ionel Bichir a ajuns în 1977 la Darabani, unde a predat matematica patru decenii, dar mai ales bunul simț și omenia. Un romantic incurabil, matematicianul a scris mai multe volume de poezii, din suflet și pentru suflet. De asemenea, a realizat o colecție impresionantă de picturi și sculpturi și era un șahist foartebun. Ionel Bichir este un simbol al Darabaniului, orașul pe care l-a iubit atât de mult și unde își va dormi somnul de veci. ... continuare »