Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Concursul Naţional „Mesaj de prietenie”

Clubul Copiilor Darabani, co-organizator al Concursului National „Mesaj de prietenie”. 15 mai este termenul limita de expediere a lucrarilor

Luni, 28 Aprilie, 2014

„În cadrul proiectului, va fi organizată o expoziţie, cât şi o activitate de donare a celor mai bune lucrări persoanelor cu nevoi speciale (copii şi persoane vârstnice) din municipiul Dorohoi şi din zonele învecinate. Fiecare cadru didactic poate participa la concurs cu maxim 5 lucrări, indiferent de secţiune şi categoria de vârstă. Se vor acorda diplome pentru elevi, diplome de participare şi adeverinţe cadrelor didactice.Vă aşteptăm cu drag!” au ...  continuare »

Fara comentarii »

Poza saptamanii

Copiii refugiaților ucraineni le-au oferit amintiri de neuitat celor care i-au găzduit la Păltiniș. De asemenea, părinții lor au lăsat un mesaj de mulțumire locuitorilor din cea mai nordică localitate din țară. Click pe fotomontaj pentru a viziona fotografiile separat

 

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare